- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Iniţiativa privind intonarea imnului la începutul săptămânii în şcoli, avizată de Comisia de educaţie
Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, marţi, în prezenţa ministrului Educaţiei Cătălin Baba, iniţiativa legislativă care prevede obligativitatea intonării imnului naţional în şcoli, în fiecare zi de luni, la începutul cursurilor.
Iniţiativa privind intonarea imnului la începutul săptămânii în şcoli, avizată de Comisia de educaţie (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
La şedinţă au participat doar reprezentanţii coaliţiei şi lucrările au fost conduse de deputatul PDL Cătălin Croitoru.
Iniţiativa legislativă, care aparţine unor parlamentari PDL, modifică Legea 75/94 privind arborarea drapelului şi intonarea imnului de stat şi prevede introducerea obligativităţii ca în fiecare zi de luni cursurile să înceapă cu intonarea imnului naţional. Elevii din ciclul primar vor putea intona doar prima strofă.
Ministrul Educaţiei Cătălin Baba a declarat, după şedinţă, că "este o lege care clarifică şi pune într-o formă clară care sunt obligaţiile cadrelor didactice şi ale elevilor".
TITLURILE ZILEI
-
-
ieri, 21:31
• Premierul spaniol îşi suspendă îndatoririle publice: Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc
-
ieri, 20:55
• Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de joi de la Timişoara
-
ieri, 20:30
• Şeful TikTok, după promulgarea legii care ar putea interzice aplicaţia în SUA: Nu plecăm nicăieri
-
ieri, 18:49
• CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu
-
ieri, 17:53
• Atenţionare MAE: Franţa menţine controalele la frontierele interne până în 31 octombrie
-
ieri, 17:32
-
ieri, 16:29
• Proiectul Start Up Nation 2024 a fost pus în consultare publică
-
ieri, 08:00
• Eficienţa Energetică în viaţa oamenilor din perspectiva anilor 2050
-
-
ieri, 15:52
• Piedone, răspuns pentru Ciolacu: Exclus să mă retrag din această cursă
-
ieri, 15:35
-
ieri, 14:59
-
ieri, 11:55
-
ieri, 07:17
• Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
-
ieri, 11:59
"Legea este benefică şi Guvernul o susţine", a mai spus Baba, adăugând că, în prezent, există un ordin de ministru privind intonarea imnului, dar "parlamentarii au dorit să consfinţească acest lucru printr-o lege, pornind de la ideea că, în viitor, un ministru al educaţiei ar putea să schimbe acest ordin".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO