Înscrierea în învăţământul primar în anul şcolar 2012-2013: Copiii care împlinesc 6 ani după începerea anului şcolar, în clasa pregătitoare sau la grupa mare

Copiii care împlinesc şase ani după începerea anului şcolar viitor, respectiv între 1 septembrie şi 31 decembrie 2012, pot fi înscrişi în clasa pregătitoare, dacă părinţii solicită în scris acest lucru şi dacă evaluarea experţilor atestă că sunt pregătiţi, sau la grupa mare de la grădiniţă.

Înscrierea în învăţământul primar în anul şcolar 2012-2013: Copiii care împlinesc 6 ani după începerea anului şcolar, în clasa pregătitoare sau la grupa mare (Imagine: Razvan Chirita/ediafax Foto)

Înscrierea copiilor în învăţământul primar în anul şcolar 2012-2013 se va face în funcţie de vârsta copilului, participarea la grădiniţă şi decizia părinţilor, a declarat luni ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Astfel, copiii care au şapte ani împliniţi până la 31 august 2012 inclusiv (născuţi înainte de 1 septembrie 2005) vor fi înscrişi în clasa I, indiferent dacă au fost sau nu au fost la grădiniţă.

Copiii care au şase ani împliniţi până la 31 august 2012 inclusiv (născuţi între 1 septembrie 2005 şi 31 august 2006 inclusiv) merg în clasa I, la solicitarea scrisă a părintelui, dacă au frecventat, în anul şcolar 2011-2012, grupa mare, pregătitoare pentru şcoală, sau dacă nu este înscris sau nu a frecventat grupa mare, pregătitoare pentru şcoală, dar evaluarea de către experţi a dezvoltării copilului atestă pregătirea acestuia pentru parcurgerea cu succes a clasei I, a explicat ministrul Educaţiei.

Înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor care au şase ani împliniţi până la 31 august 2012 inclusiv se va face la solicitarea părinţilor sau dacă nu sunt îndeplinite cerinţele pentru înscrierea în clasa I, a adăugat ministrul Daniel Funeriu

Copiii care împlinesc şase ani între 1 septembrie şi 31 decembrie 2012 (născuţi între 1 septembrie şi 31 decembrie 2006 inclusiv) merg în clasa pregătitoare dacă părinţii sau tutorii legali solicită în scris acest lucru şi dacă evaluarea de către experţi atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. Dacă părinţii sau tutorii legali nu doresc înscrierea în învăţământul primar sau dacă evaluarea dezvoltării copiilor de către experţi recomandă înscrierea la grădiniţă, copiii care împlinesc şase ani între 1 septembrie şi 31 decembrie 2012 vor fi înscrişi la grupa mare, a mai spus Funeriu.

Potrivit ministrului, inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti vor soluţiona orice alte situaţii care pot apărea, în interesul educaţional al elevului şi în limitele legii.

La fel ca în anii precedenţi, fiecare locuinţă este arondată unei şcoli. Respectiva şcoală va furniza toate datele referitoare la procesul de evaluare a dezvoltării copilului.

Ministerul Educaţiei introduce, din septembrie 2012, clasa pregătitoare, în care prezenţa este obligatorie, copiii învaţă jucându-se şi nu vor fi note sau calificative.

Măsura, prevăzută de Legea educaţiei, este "necesară întrucât România are astăzi cea mai bătrână populaţie şcolară la debutul învăţământului obligatoriu din Europa şi prin ea se urmăreşte trecerea firească de la joacă la învăţare", a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Fiecare judeţ are, începând de marţi, o linie gratuită Telverde 0 800 816 ABC pentru informaţii referitoare la înscrierea în clasa pregătitoare şi în clasa I din anul şcolar 2012-2013, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

 


comentează și tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
FUNERIU ,
CLASA PREGĂTITOARE ,
COMENTARII
  • nina 7 feb 2012

    Pentru fetita mea,care va implini 7 ani pe 23 sept,am optat pentru o scoala(doleanta mea)care intamplator este si cea mai apropiata de casa.Am primit telefon de la directorul scolii ca noi suntem arondati la o alta scoala(mai departe ca dist. de casa)deoarece primaria sau nu stiu cine a impartit nu…

  • melania 25 ian 2012

    Acest tip de invatamant exista deja in cadrul gradinitelor si se numeste GRUPA PREGATITOARE, unde copiii invata in cadrul unor activitati structurate sub forma de joc. Programa dupa care se preda in cadrul invatamantului prescolar vizeaza tocmai aspectele pe care ministrul vrea sa le atinga in noua…

  • pascu marinela 25 ian 2012

    am un baietel de 5 si 4 luni este cam nazdravan si nu prea am inteles este sau nu obilgatoriu sa fie inscris la clasa 0 daca nu as vrea sa stiu poate ramane la gradinita in grupa mare si il afecteaza cu ceva cand va intra in clasa 1

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa
vreaupresedinte.ro
vreaupresedinte.ro
Inchide