Inseminarea artificială contra cost, ilegală în România

Fostul ministrul al Sănătăţii Ion Bazac a semnat, în 23 septembrie, un ordin prin care a fost scoasă în afara legii efectuarea contra cost a procedurilor de fertilizarare in vitro şi a celor de inseminare artificială, procedurile de reproducere umană intrând sub incidenţa traficului de celule umane.

440 afișări
Imaginea articolului Inseminarea artificială contra cost, ilegală în România

Inseminarea artificială contra cost, ilegală în România (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

Ordinul, prin care se abrogă un articol din Legea transplantului, a fost publicat în 29 septembrie în Monitorul Oficial, el fiind emis de Ioan Bazac cu puţin timp înainte de a demisiona.

Concret, ordinul abrogă un articol care dădea voie spitalelor de stat şi clinicilor private să facă fertilizarea in vitro şi inseminare artificială contra cost, măsura ministerială venind pe fondul scandalului de la clinica Sabyc, spun surse medicale.

Medici specialişti califică ordinul ministerial drept absurd, în contextul în care nu există alternativă pentru cuplurile care nu pot avea copii. Astfel, din 29 septembrie procedurile de reproducere umană asistată contra cost intră sub incidenţa traficului de celule umane, iar cei care fac aceste proceduri riscă închisoare între trei şi zece ani.

Conducerea Agenţiei Naţionale de Transplant spune că a aflat de ordin de la un jurist, actul nefiind cunoscut de specialişti.

Norma metodologică din 25 octombrie 2006 de aplicare a titlului VI "Efectuarea prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic" din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevedea la articolul 6"prin exceptie de la prevederile articolului 158, alineatul (1), unităţile publice sau private autorizate de Agenţia Naţională de Transplant sau de Ministerul Sănătăţii Publice pot obţine profit pentru organizator".

Legea 95/2006 prevede la articolul 158 că "organizarea şi/sau efectuarea prelevării de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană pentru transplant, în scopul obţinerii unui profit material pentru donator sau organizator, constituie infracţiunea de trafic de organe şi/sau ţesuturi şi/sau celule de origine umană şi se pedepseşte cu închisoare de la trei la zece ani".

Ordinul 1.156 din 23 septembrie 2009, semnat de Ioan Bazac, vizează abrogarea chiar a articolului 6 din Normele metodologice de aplicare a titlului VI "Efectuarea prelevarii si transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic" din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii publice 1.290 din anul 2006.

Ministrul Sănătăţii Ioan Bazac a emis Ordinul 1.156, "văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale sănătate publică, asistenţă medicală şi programe nr. I.B. 9.156 din 22 septembrie 2009, având în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 79/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 588/2004 şi ale titlului VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.718/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii".

"Art. I. - La data intrarii in vigoare a prezentului ordin se abroga prevederile art. 6 din Normele metodologice de aplicare a titlului VI «Efectuarea prelevarii si transplantului de organe, tesuturi si celule de origine umana in scop terapeutic» din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii publice nr. 1.290/2006, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 916 din 10 noiembrie 2006", se arată în Ordinul lui Bazac.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici