Video INTERVIU: Botiş: De acord cu vârsta de pensionare diferenţiată; alte modificări nu se impun în lege

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, afirmă, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că restructurările şi reducerile salariale au generat la nivelul ministerului economii de 107 milioane lei şi se declară un susţinător al vârstei diferenţiate de pensionare, apreciind că Legea pensiilor nu impune alte modificări

116 afișări

Ministrul Ioan Botiş a confirmat că există în Guvern tendinţa de majorare a salariilor bugetarilor în 2011, în condiţiile în care se va menţine anvelopa salarială şi va fi un număr mai mic de salariaţi, respectiv 1.290.000 în anul viitor.

Totodată, el a explicat că riscul de pierdere a ajutoarelor sociale, odată cu aplicarea măsurii de impozitare a zilierilor, este redus, întrucât veniturile zilierilor sunt foarte mici.

Botiş anunţă că priorităţile sale pe termen scurt sunt Legea pensiilor, Legea salarizării unitare, Codul de asistenţă socială. O altă prioritate este crearea unui sistem informatizat care să cuprindă toate instituţiile aflate în coordonarea sau în subordinea Ministerului Muncii.

Prezentăm integral interviul acordat Agenţiei MEDIAFAX de ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ioan Botiş:

Reporter: A trecut mai bine de o lună de la restructurările din sistemul bugetar, ce economii s-au făcut în Ministerul Muncii? Şi, având în vedere că sunt voci în Guvern care spun că e posibilă o majorare salarială în 2011, cât de optimist sunteţi în sensul acesta şi de unde ar putea veni resursele?

Ioan Botiş: Economiile vin din două zone: din reducerile cu 25 la sută a salariilor şi din restructurări. Până acum, din ce avem ca date finale, trebuie să remarc faptul că am ajuns la o economie de aproape 107 milioane de lei. Aici trebuie să includem şi economiile care vin din cheltuielile de capital şi din cheltuielile materiale aferente. Există o economie considerabilă la nivelul Ministerului Muncii şi, dacă transformăm această economie în euro, ajungem probabil la o sumă de 30 - 34 de milioane de euro.

Reporter: Şi dacă e să dăm curs vocilor din Guvern, care vorbesc de posibile majorări salariale în 2011?

Ioan Botiş: Sunt într-adevăr discuţii pe Legea cadru de salarizare şi pe Legea pentru 2011 şi există o tendinţă în acest sens, de a propune anumite creşteri salariale în condiţiile în care avem aceeaşi anvelopă salarială şi avem un număr mai mic de salariaţi. Pentru anul 2011 numărul de bugetari va fi undeva la 1.290.000.

Reporter: Domnul preşedinte Traian Băsescu tocmai a anunţat că va retrimite în Parlament Legea pensiilor, care a fost declarată constituţională de către Curte. Dumneavoastră sunteţi pentru sau împotriva egalizării vârstei de pensionare?

Ioan Botiş: Ca parlamentar am fost iniţiatorul unei modificări la Legea pensiilor şi această modificare a dus direct la ceea ce a şi specificat preşedintele Traian Băsescu, la o vârstă diferenţiată de pensionare între femei şi bărbaţi. La ora actuală, prin legea propusă spre promulgare, vârsta de pensionare atinge 65 de ani pentru doamne, în 2030, şi din 2014 pentru bărbaţi.

Eu am susţinut în Comisia de muncă, în momentul în care această lege a ajuns în Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, o vârstă diferenţiată: ieşirea la pensie pentru doamne la 63 de ani iar pentru bărbaţi la 65 de ani. Este posibil ca preşedintele să sesizeze faptul că este o perioadă mult prea lungă de activitate pentru doamne şi, în aceste condiţii, a retransmis Parlamentului această lege. Rămâne ca Parlamentul să decidă. În fond, Parlamentul este suveran.

Reporter: Vă aşteptaţi să existe şi alte modificări în afară de vârsta de pensionare?

Ioan Botiş: Din punctul meu de vedere ar fi puţin justificate alte modificări. Trebuie să remarc faptul că valoarea punctului de pensie are o relaţie matematică, legată în mod clar de evoluţia economică a ţării şi cred că alte modificări de substanţă nu se impun în lege.

Reporter: Proiectul Legii unitare de salarizare prevede că persoanele care ocupă funcţii de conducere şi care sunt numite politic nu pot intra în valul de disponibilizaţi. E corectă o astfel de decizie?

Ioan Botiş: Eu nu cred că există o astfel de abordare, de tip politic. Poate fi acel articol 30, care spune în mod foarte clar următorul lucru şi aş vrea să şi citez: "Persoanele care ocupă funcţii de conducere în instituţiile şi autorităţile publice care sunt supuse restructurărilor vor fi trecute pe un post vacant în cadrul structurii organizatorice, aprobate potrivit legii, cu respectarea condiţiilor de vechime prevăzute de lege". Nu am întâlnit un raport politic în lege sub nicio formă. Eu nu aş putea să confirm că unele persoane sunt propuse pe funcţii politic sau prin recomandare politică dar legea prevede foarte clar, aşa cum şi legea iniţială, OUG 1/2009, prevedea exact acelaşi lucru. Legea 330 nu schimbă substanţial ceea ce prevedea OUG-ul.

Reporter: Dar sunt trecute pe un post vacant...

Ioan Botiş: Sunt trecute pe un post vacant sau pe o funcţie de execuţie cu respectarea condiţiilor legale şi a celor de vechime în special.

Reporter: Dar nu este prevăzut acelaşi lucru pentru tot personalul bugetar.

Ioan Botiş: Legea nu face referire doar la o structură sau la o parte din funcţionarii publici, legea se aplică tuturor funcţionarilor publici.

Reporter: Deci dumneavoastră spuneţi că nu există astfel de măsuri discriminatorii.

Ioan Botiş: Eu pot să afirm că nu există o măsură politică în ceea ce propune legea.

Reporter: Sindicaliştii din educaţie au discutat marţi cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, şi acesta le-ar fi promis că susţine nişte coeficienţi maximi pentru învăţământ. Sunteţi susţinătorul acestei idei?

I.B.: Noi am avut întâlniri cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, ieri (miercuri - n.r.) a avut loc prima rundă, astăzi avem o întâlnire consultativă şi mâine la ora 15.00 vom continua negocierile şi vom discuta exact această problemă. După aceaste discuţii o să venim şi cu o comunicare oficială din partea Ministerului Muncii.

Reporter: Consideraţi oportună, în perioadă de criză şi implicit într-o criză a locurilor de muncă, impozitarea zilierilor? Şi vroiam să clarificăm un aspect: dacă ei ar putea fi afectaţi în planul ajutoarelor sociale pe care le primesc, odată cu introducerea acestei măsuri.

Ioan Botiş: Aici vă rog să-mi permiteţi să fiu sceptic. Cred că nu vor fi afectaţi foarte mulţi, dacă vorbim de ajutoarele sociale, dar sper ca în timp această piaţă să se aşeze într-un fel sau altul. Până acum nu avem nicio relaţie cu forţa de muncă din zona agriculturii, cea care lucrează în mod special la negru. Vrem să vedem ce avem la această dată în agricultură, să identificăm ce forţă de muncă există şi să încercăm să sprijinim mai ales întreprinderile care au nevoie de forţă de muncă şi care, de multe ori, angajează această forţă de muncă, hai să spunem aşa, "la negru", adică fără a avea un raport contractual. Ei nu-şi pot deduce acele cheltuieli pe care le fac în cazul în care plătesc această forţă de muncă la negru şi noi am venit cu această reglementare la cerinţele lor. Ei au sesizat faptul că sunt obligaţi de multe ori să folosească mână de lucru la negru şi nu pot să-şi deducă cheltuielile pe care le fac cu plata personalului. Şi în aceste condiţii nu am făcut decât să reglementăm o stare de fapt existentă.

Până la urmă, în perspectivă, cred că ar fi benefic şi pentru cel care lucrează cu ziua să aibă contribuţii la sistemul de pensii sau la cel de asigurări de sănătate. Ar fi în avantajul lui şi al familiei să beneficieze după un anumit timp de pensie şi cu siguranţă va fi mulţumit, chiar dacă nu conştientizează acum ce valoare are această contribuţie la sistemul de pensii sau să cotizeze la sistemul de sănătate şi atât el, cât şi familia lui, să beneficieze de un pachet minimal de servicii de sănătate. Până la urmă e vorba de responsabilitatea pe care o avem noi faţă de cetăţeni ai României, care sunt într-o situaţie de excluziune. Pentru că, în general, cei care lucrează cu ziua nu sunt în cea mai fericită situaţie materială.

Reporter: Dar pot fi cazuri care, în momentul în care li se iau în calcul aceste venituri pe care ei le obţin din munca de zilier, să piardă ajutoarele sociale? Pentru că aici era temerea lor, că nu s-ar mai încadra în cuantumurile prevăzute de lege pentru a primi ajutorul social.

Ioan Botiş: Am să vă dau un exemplu foarte simplu. Pentru a te încadra la ajutorul de încălzire este un prag de 615 lei. Pentru un zilier va fi foarte greu să atingă acest prag în condiţiile în care se lucrează cu ora sau cu ziua. Pe oră ei sunt plătiţi cu 3,50 lei şi, din ceea ce ştiu eu pe piaţă, cred că va fi extrem de greu pentru un zilier să câştige această sumă. Poate sunt perioadele de vară, când nu avem astfel de ajutoare, şi cu siguranţă peste iarnă sunt foarte puţine locuri de muncă cărora li s-ar putea adresa zilierii. Sunt foarte sceptic ca un zilier să beneficieze de o sumă consistentă ca venit astfel încât să iasă din zona aceasta, de excludere socială.

CITEŞTE ÎN CONTINUARE...

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici