Interzis la munte şi la mare, din cauza pandemiei

  • Francezii au interzis drumeţiile montane, în contextul pandemiei
  • Totodată, în Italia a fost interzis înotul în mare şi navigaţia cu bărci de agrement
  • Potrivit autorităţilor, măsurile au fost luate pentru că nu există suficienţi medici care să ofere primul ajutor în caz de accidente
1091 afișări
Imaginea articolului Interzis la munte şi la mare, din cauza pandemiei

Interzis la munte şi la mare, din cauza pandemiei

După cum ai aflat, pentru frânarea epidemiei, Italia sau Franţa aplică restricţii de circulaţie mult mai dure decât la noi. Joi, gând la gând, francezii au anunţat că drumeţiile montane sunt interzise iar italienii au oprit navigaţia cu bărci de agrement şi înotul în mare. Care e legătura cu coronavirusul?

Simplu, orice accident de agrement antrenează mobilizarea echipelor de salvare iar victimele ar ocupa locuri în spitalele de urgenţă. Salvamarii, salvamontiştii, ambulanţele, doctorii, paramedicii şi paturile de spital au devenit astăzi tot ce avem mai preţios. Dacă vrem să ne poată apăra, şi ei trebuie protejaţi de intervenţii inutile.

Autorităţile române nu au adoptat încă astfel de măsuri. Cu toate acestea, dacă plănuieşti să te autoizolezi la peşte prin Deltă sau la aer curat pe culmile Retezatului, gândeşte-te bine înainte: cei care te vor salva vor fi luaţi de la căpătâiul unui bolnav. Stai mai bine acasă, vezi un film pe canapea şi spune-ţi că eşti mai erou decât cel de pe ecran: stând degeaba, ai salvat cel puţin două vieţi. A ta şi a altui român.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici