IPS Teodosie cere să scape de controlul judiciar: Studenţii, cei care trebuie să primească o învăţătură de la mine, trebuie să suporte şi ei această povară

IPS Teodosie a spus, marţi, în faţa magistraţilor de la ICCJ, că doreşte să scape de control judiciar, pentru că această măsură este „o povară” nu doar pentru el, ci şi pentru studenţii săi, întrucât cursurile sunt întrerupte din cauză că prelatul este obligat să se prezinte la Poliţie.

673 afișări
Imaginea articolului IPS Teodosie cere să scape de controlul judiciar: Studenţii, cei care trebuie să primească o învăţătură de la mine, trebuie să suporte şi ei această povară

IPS Teodosie cere să scape de controlul judiciar: Studenţii, cei care trebuie să primească o învăţătură de la mine, trebuie să suporte şi ei această povară

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au luat în discuţie, marţi, solicitarea IPS Teodosie de revocare a măsurii controlului judiciar, în dosarul fermei Nazarcea, în care este acuzat, alături de alte persoane, de obţinere fără drept de fonduri europene.

„Vreau să fiu luat în seamă la egalitate cu ceilalţi inculpaţi. S-a spus că, având funcţie, aş putea avea un ascendent. Sunt pedepsit pentru funcţie? Am înţeles că trebuie menţinut controlul până la audieri, au fost audiaţi ceilalţi, au spus tot ce aveau de spus, nu mai înţeleg de ce să fie menţinut. Eu am cursuri în fiecare zi şi trebuie să le întrerup să merg la semnătură. Nu am cârtit, înţeleg că trebuie să mă supun legilor, aşa cum sunt orânduite. Vă rog să mă eliberaţi de această povară, nu doar eu o suport, ci şi cei care trebuie să primească o învăţătură de la mine”, a spus IPS Teodosie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

ÎPS Teodosie este inculpat în dosarul în care Arhiepiscopului Tomisului este judecat, alături de alte persoane, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

În prezent, dosarul de corupţie al lui Teodosie se judecă pe fond la la Curtea de Apel Constanţa, iar faţă de ÎPS Teodosie este în vigoare măsura controlului judiciar.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici