Irimescu: Sper că nu am afectat grav un producător, dar poate am salvat viaţa unor copii. În cazul în care ar fi fost afectaţi alţi copii, mi s-ar fi reproşat că am ştiut numele producătorului şi l-am tăinuit

Dovada legăturii dintre brânza cu E.Coli de la "Lactate Brădet" şi cazurile bebeluşilor din Argeş îmbolnăviţi nu există, Ministerul Sănătăţii având datoria să finalizeze ancheta, afirmă ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, apreciind însă că, prin indicarea producătorului, poate a salvat alte vieţi.

1799 afișări
Imaginea articolului Irimescu: Sper că nu am afectat grav un producător, dar poate am salvat viaţa unor copii.  În cazul în care ar fi fost afectaţi alţi copii, mi s-ar fi reproşat că am ştiut numele producătorului şi l-am tăinuit

Irimescu: Sper că nu am afectat grav un producător, dar poate am salvat viaţa unor copii. În cazul în care ar fi fost afectaţi alţi copii, mi s-ar fi reproşat că am ştiut numele producătorului şi l-am tăinuit

"Eu o să vă spun cum se vede situaţia de la mine şi de ce am decis să fiu atât de transparent. În primul rand, cred că se face o confuzie imensă între valori. Nu cred că putem pune în balanţă viaţa unor copii cu orice altceva. Nu cred că este un mod corect şi moral a vedea astfel lucrurile. Desigur, nu există dovada legăturii dintre brânza incriminată şi cazurile respective, fiind de datoria Ministerului Sănătăţii să ducă la capăt ancheta. Însă, din informaţiile pe care le aveam când am ieşit public, rezulta că lotul de brânză de 25 kg de la fabrica respectivă, nu a mai fost regăsită nici la producător, nici la unităţile de comercializare", a scris Irimescu pe pagina sa de Facebook.

El a explicat că, astfel, cantitatea respectivă de brânză infestată cu e-coli se regăsea în gospodăriile consumatorilor, putând face alte victime.

"Oamenii aceia nu ştiau ce au în frigider şi ce puteau să le dea copiilor! Sper că nu a fost afectat grav un producător, dar poate am salvat astfel viaţa unor copii şi asta moral îmi dă linişte. În cazul în care ar fi fost afectaţi alţi copii, mi s-ar fi reproşat că am ştiut numele producătorului şi l-am tăinuit", a precizat ministrul.

Irimescu consideră că a furnizat informaţia privind producătorul de la care provenea brânza infestată în mod transparent, fiind cunoscută deja la momentul declaraţiei de jurnalişti "pe surse", aceştia solicitându-i doar confirmarea.

Ministrul a afirmat marţi că bacteria E. Coli O26, care a fost cauza îmbolnăvirii bebeluşilor din Argeş, a fost descoperită în produse lactate ale firmei "Lactate Brădet" din Curtea de Argeş.

El a indicat la acel moment că vor continua controalele şi, în paralel, este aşteptat rezultatul testelor pentru aproximativ 140 de probe prelevate de la produsele lactate, după ce bacteria E. Coli a fost descoperită în produsele din judeţul Argeş.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dorin Mărăşoiu, a catalogat miercuri seara drept iresponsabile afirmaţiile ministrului Agriculturii referitoare la infectarea cu E.Coli a unor produse de la firma "Lactate Brădet" şi a precizat că declaraţiile au fost făcute fără o verificare temeinică.

"Este incredibil că ministrul Agriculturii, un ministru care a lucrat în Uniunea Europeană, vine şi, fără să aibă o verificare temeinică, până nu s-a terminat niciun fel de investigaţie, ieşi pe piaţă şi dai numele unei societăţi cu capital românesc. Acea societate are acea fabrică făcută pe fonduri europene , investiţie europeană care cinci ani trebuie să deruleze afacerea respectivă. În condiţiile acestea, cu o astfel de inepţie spusă de la nivelul acela (...) omul acela nu are nicio şansă să îşi mai continue bussinesul. Cine mai plăteşte fondurile europene? Este iresponsabilă declaraţia acestui ministru," a afirmat Mărăşoiu.

El a subliniat că, în acest caz, nu a fost finalizată investigaţia.

"Dacă firma se face vinovată, să plătească. Dar dacă nu se face vinovată, cine mai plăteşte daunele acestea? Pentru că a fost vorba de brânză vrac care a fost manipulată până la magazinele respective, nu se ştie de unde a fost infectată brânza respectivă, dar au fost acuzaţiile răspândite pe această societate", a mai spus Mărăşoiu.

Patronul firmei de prelucrare a laptelui Lactate Brădet din Argeş, Marius Badea, a declarat marţi că închide producţia şi că nu mai crede în reabilitarea unităţii, deşi este posibil ca "ministrul să se fi grăbit să arate" spre firmă. Marius Badea a spus, cu lacrimi în ochi, că nu crede că fabrica va mai putea să îşi continue activitatea, deşi în mod oficial i s-a cerut doar sistarea activităţii în secţia de brânzeturi.

Din ancheta epidemiologică a Direcţiei de Sănătate Publică Argeş a reieşit că unul din cei trei copii din Argeş, decedaţi la Spitalul Marie Curie, a consumat brânză proaspătă de vaci în cazul căreia ANSVSA a depistat bacteria Escherichia Coli.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici