ISMB: Profesorii suspectaţi de fraudă nu mai participă la examenele de bacalaureat şi titularizare

Inspectorul general şcolar al Capitalei, Constantin Trăistaru, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că examenele naţionale vor fi organizate în centrele în care nu au existat suspiciuni de fraudă şi cu profesori asupra cărora nu au existat indicii că nu ar fi respectat metodologia de concurs.

223 afișări
Imaginea articolului ISMB: Profesorii suspectaţi de fraudă nu mai participă la examenele de bacalaureat şi titularizare

ISMB: Profesorii suspectaţi de fraudă nu mai participă la examenele de bacalaureat şi titularizare (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

"Dorim ca la examenele viitoare - şi mă refer aici la titularizare, la examenul de bacalaureat, a doua sesiune - să nu mai participe profesori asupra cărora a planat suspiciunea de fraudă sau care sunt anchetaţi pentru astfel de fapte. Totodată, nu vom organiza examene în unităţile de învăţământ în care au fost înregistrate astfel de nereguli", a spus Constantin Trăistaru.

Inspectoratul general şcolar al Capitalei a precizat că examenul de titularizare, care va avea loc la sfârşitul lunii iulie, va fi organizat în şase centre, câte unul pentru fiecare sector.

De asemenea, pentru prima dată, din comisia de examen vor face parte "directori de unităţi de învăţământ şi informaticieni a căror probitate morală este recunoscută", a mai spus Trăistaru.

Examenul de bacalaureat din Capitală va fi organizat, în sesiunea august - septembrie, doar în colegiile naţionale şi "în unităţile de învăţământ mai serioase", pentru a evita orice suspiciune de fraudă, a mai spus Constantin Trăistaru.

Inspectorul general şcolar al Capitalei a precizat că printre colegiile în care va fi susţinut examenul de bacalaureat în sesiunea a doua sunt Sfântul Sava, Mihai Viteazul, Gheorghe Lazăr, Spiru Haret, Ion Neculce, I.L. Caragiale.

Trăistaru a mai spus că şi pentru sesiunea de anul viitor va lua în calcul organizarea bacalaureatului în centre asupra cărora nu a existat suspiciunea de fraudă.

Inspectorul general şcolar a adăugat că pentru sesiunea a doua a examenului de bacalaureat au fost înscrişi 8.675 de candidaţi, dar se aşteaptă şi finalizarea examenelor de corigenţă, fiind posibil ca numărul celor înscrişi să crească.

Parchetul Tribunalului Bucureşti face cercetări pentru fapte de corupţie la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, directoarea unităţii de învăţământ, Costica Vărzaru, demisă din funcţie după începerea anchetei, fiind arestată preventiv pentru trafic de influenţă.

Anchetatorii au făcut, la 1 iulie, în prima zi a examenelor scrise din cadrul primei sesiuni a bacalaureatului, percheziţii la Liceul "Bolintineanu", cu sprijinul SRI, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Poliţiei Capitalei. În timpul percheziţiilor s-au găsit sume de bani în sălile de examen, inclusiv asupra unor profesori.

Cinci profesori din comisia de examen şi 32 de profesori supraveghetori la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" au fost audiaţi în 1 iulie la Poliţia Capitalei. Comisia de examen a fost schimbată după proba la Limba română, iar conducerea liceului a fost demisă de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Elevii au fost percheziţionaţi de anchetatori la ieşirea din sălile de examen, la unii dintre aceştia fiind găsite fiţuici.

Şapte candidaţi la bacalureat de la Liceul "Bolintineanu" au fost eliminaţi din examen, după ce asupra lor au fost găsite dovezi care indică tentativa de fraudă, "copiuţe, cărţi cu rezolvări, telefoane mobile", la proba de Limba şi literatura română, anunţa Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Poliţiştii au mers, pe 5 iulie, la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", cu autocare, pentru ca 100 de elevi să fie duşi la audieri, după susţinerea ultimei probe a bacalaureatului. În faţa intrării în curtea Liceului "Bolintineanu" erau zeci de părinţi care îşi aşteptau copiii. Unii dintre părinţi, nemulţumiţi că poliţiştii au venit la liceu pentru a-i lua pe elevi cu atocarul şi a-i duce la audieri, i-au huiduit şi au reclamat că aceştia fac un abuz.

Anchetatorii au renunţat la transportarea cu autocarele a elevilor, iar procurorul şef de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti Bogdan Staicu declara că au fost emise citaţii, nepunându-se problema punerii în executare a unor mandate de aducere. Ulterior, Staicu spunea că au fost emise mandate de aducere pentru aproximativ 100 de elevi care au susţinut bacalaureatul la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", care ar fi fost puse în executare dacă aceştia nu se prezentau la audieri în urma citării.

A doua sesiune a examenului de bacalaureat va avea loc în perioada august-septembrie. În 19-20 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în 19-21 august - evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 20-21 august - evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională şi în 22-23 august - evaluarea competenţelor digitale.

Din 26 august vor începe probele scrise, prima testare fiind la Limba şi literatura română. În 27 august va fi susţinută proba la Limba şi literatura maternă, în 28 august este programată proba obligatorie a profilului, iar în 30 august va fi proba la alegere a profilului şi specializării. Primele rezultate vor fi afişate în 2 septembrie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 12.00 şi 16.00. În 3-4 septembrie vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 5 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

Prima sesiune a examenului de bacalaureat a avut loc în perioada iunie - iulie, rezultatele finale fiind afişate în 12 iulie. Promovabilitatea la bacalaureat în prima sesiune a fost de 55,4% înaintea contestaţiilor şi de 56,4% după soluţionarea contestaţiilor.

Dintre absolvenţii clasei a XII-a, în prima sesiune au promovat examenul 99.056 (56,4 la sută). Medii de trecere au obţinut 63,1 la sută, respectiv 87.197 de candidaţi din promoţia 2012 - 2013, şi 31,7 la sută, respectiv 11.859, din promoţiile anterioare.

Pentru filiera teoretică, procentul de promovare a fost de 83,62 la sută, pentru filiera vocaţională - 72,96 la sută, iar pentru filiera tehnologică - 37,32 la sută.

În prima sesiune a bacalaureatului s-au înscris 188.842 de candidaţi şi s-au prezentat 175.513. Dintre aceştia, 320 de participanţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Procentul de promovabilitate în cea de-a doua sesiune de bacalaureat din 2012 a fost de 24,30 la sută înaintea contestaţiilor şi 25,49 la sută după soluţionarea contestaţiilor.

În a doua sesiune din 2012 au promovat bacalaureatul 21.701 elevi, din 85.146 de candidaţi care au susţinut examenul. Niciun candidat nu a obţinut media 10, iar 63.206 elevi au fost respinşi. De asemenea, 14.296 de elevi nu s-au prezentat, iar 239 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici