Jaf la o casă de amanet din Constanţa

Doi tineri au pătruns, marţi, într-o casă de amanet din municipiul Constanţa, de unde au furat suma de 11.000 de lei şi mai multe bijuterii din aur, vânzătoarea spunându-le poliţiştilor că unul dintre ei ar fi avut în mână un pistol, iar ea s-a speriat şi s-a ascuns într-o dependinţă a imobilului.

63 afișări
Imaginea articolului Jaf la o casă de amanet din Constanţa

Jaf la o casă de amanet din Constanţa (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Constanţa, Radu Croitoru, jaful a avut loc în jurul orei 12.40, la o casă de amanet de pe strada Mihai Viteazu nr. 68.

Conform sursei citate, cei doi tineri, care aveau pe cap şapcă sau glugă, au pătruns în imobil şi au forţat uşa metalică de acces în camera în care se aflau banii şi bunurile, iar vânzătoarea s-a speriat şi nu a mai apucat să apese butonul de panică pentru a anunţa firma de pază a societăţii. Femeia s-a scuns într-o dependinţă, iar cei doi au reuşit să intre în camera cu bunuri şi să fure suma de 11.000 de lei, precum şi mai multe bijuterii din aur.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Constanţa a mai spus că jaful a durat cel mult două minute.

Casa de amanet este supravegheată prin camere video, iar poliţiştii speră ca imaginile de pe acestea să-i ajute să îi identifice pe cei doi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici