Jaf la un bancomat aflat în sediul unei firme din Vâlcea, după ce paznicul a fost bătut şi legat

Mai multe persoane au furat banii dintr-un bancomat aflat la intrarea în sediul unei societăţi din Râmnicu Vâlcea, după ce i-au luat paznicului pistolul, l-au bătut pe bărbat, l-au legat şi l-au încuiat apoi într-o încăpere.

20 afișări
Imaginea articolului Jaf la un bancomat aflat în sediul unei firme din Vâlcea, după ce paznicul a fost bătut şi legat

Jaf la un bancomat aflat în sediul unei firme din Vâlcea, după ce paznicul a fost bătut şi legat (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)

Jaful a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o societate comercială aflată în zona de nord a municipiului Râmnicu Vâlcea, iar până la ora transmiterii acestei ştiri atacatorii nu fuseseră prinşi, fiind organizate filtre ale Poliţiei în tot municipiul.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, din declaraţiile paznicului şi din primele cercetări reiese că acesta a sesizat la un moment dat în faţa punctului de acces în firmă, unde îşi desfăşura serviciul de pază, un autoturism care a parcat, iar ulterior s-a deplasat la acesta pentru a-i cere şoferului să mute maşina de acolo.

"În maşină erau două persoane, iar în momentul în care paznicul a ajuns la acestea din spate au apărut alţi trei indivizi, mascaţi, care l-au bătut şi l-au imobilizat pe paznic. Ulterior, l-au închis în baia punctului de acces în societate, iar apoi au tăiat balamalele cutiilor bancomatului, pe care le-au furat cu tot cu bani. Deocamdată nu se cunoaşte suma furată, urmând ca reprezentanţii băncii să vină la faţa locului să stabilească acest lucru. Atacatorii i-au luat paznicului şi pistolul, care avea şase gloanţe, şi au fugit", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vâlcea, subcomisar Emilian Muşulete.

El a precizat că atacatorii l-au legat pe paznic cu o curea, cu mâinile la spate, iar după ce agresorii au fugit bărbatul a reuşit să se dezlege, a spart o uşă a încăperii, apoi l-a anunţat pe dispecerul de serviciu al firmei.

În urma incidentului, paznicul, în vârstă de 28 de ani, a ajuns la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea.

Bancomatul la care a avut loc jaful aparţine BCR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici