- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Judecătorii cer punerea sub urmărire penală a primarului arădean Falcă, pentru abuz în serviciu
Tribunalul Arad cere începerea urmăririi penale a primarului arădean Gheorghe Falcă, fin al preşedintelui Traian Băsescu, magistraţii apreciind că Parchetul trebuie să facă cercetări pentru abuz în serviciu a edilului faţă de un localnic, în legătură cu retrocedarea unei moşteniri.
Judecătorii cer punerea sub urmărire penală a primarului arădean Falcă, pentru abuz în serviciu (Imagine: Adi Piclisan/Mediafax Foto)
Arădeanul Ilie Lupan a câştigat definitiv un proces prin care revendica terenuri ocupate de CET Arad. El a dovedit instanţei de judecată că terenurile au aparţinut familiei sale, înainte ca regimul comunist să le naţionalizeze pentru a construi, în anii '70, Centrala Electro-Termică Arad.
Primarul Gheorghe Falcă a declarat, în repetate rânduri, că din punctul său de vedere nu municipalitatea arădeană trebuie să acorde despăgubirile, ci statul, eventual prin intermediul Fondului Proprietatea.
Între timp, Lupan a făcut o plângere împotriva primarului, acuzându-l de abuz în serviciu, însă Parchetul Judecătoriei Arad a dispus neînceperea urmăririi penale a edilului.
Astfel, Lupan a contestat în instanţă soluţia Parchetului, iar în 28 ianuarie 2010 a câştigat definitiv acest proces.
Concret, Tribunalul Arad a casat decizia Judecătoriei, prin care Lupan pierduse procesul. "Casează hotărârea menţionată şi în rejudecarea cauzei - în baza art. 278 indice1 alin. 8 lit. b) Cod procedură penală, admite plângerea formulată de recurent (Lupan N.r.) împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, emisă în data de 2 noiembrie 2009, în dosarul 6216/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad şi împotriva ordonanţei prim-procurorului emisă în dosar nr.273/II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, pe care le desfiinţează în parte numai cu privire la intimatul Falcă Gheorghe - trimite cauza la procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad în vederea efectuării cercetărilor în vederea începerii urmăririi penale faţă de Falcă Gheorghe sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art.248 indice 1 raportat la art.246 Cod penal", se arată în decizia tribunalului din 28 ianuarie.
Decizia acestei instanţe este definitivă, astfel că, după redactarea sentinţei şi comunicarea ei, Parchetul Judecătoriei Arad va trebui să declanşeze cercetările cu privire la primarul Falcă.
-
Ungureanu vrea să înfiinţeze o asociaţie care s-ar putea numi Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta
Politic ieri, 23:24
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, la B1 Tv, că se gândeşte să constituie o asociaţie, care s-ar putea numi Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta, el opinând totodată că este nevoie de o regrupare a dreptei în jurul câtorva principii pe care le poate exprima şi o platformă comună. citeşte tot
-
Ungureanu: Ceea ce s-a întâmplat în sala de plen pe seama migraţiei controlate, un puci parlamentar
Politic ieri, 22:15
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, că ceea ce s-a întâmplat în Parlament la votul moţiunii, în urma căruia a căzut guvernul său, reprezintă "un puci parlamentar" şi a spus că le promite celor care au trecut dintr-o parte în alta că o să se uite cu mare atenţie la motivele lor. citeşte tot





Cel mai dobitoc comentariu pe care l-am citit aici.....esti un mare pupincurist
Nu mai inteleg nimic: Fondul Proprietatea a fost infiintat tocma pentru a despagubi pe acei desproprietariti care nu-si pot lua inapoi proprietatile (ca s-a facut o fabrica pe teren, nu mai exista cladirea, s-a vandut, etc.). Vad insa ca in continuare autoritatile locale trebuie sa despagubeasca oamenii. Pana la urma totusi la ce foloseste Fondul Proprietatea? Recent si in Timisoara s-a castigat 2 milioane euro intr-un caz similar...
bey, chiar nu va e teama ca va ia "godfather" ouale si le haleste la micul dejun impreuna cu credincioasa sa mana nutzy? jos laabaaa "dupe" falca!!!