Judecătorii Curţii de Apel Constanţa continuă protestele. Activitatea, întreruptă câte 30 de minute, de miercuri până în 22 martie

Adunarea Generală a judecătorilor Curţii de Apel Constanţa, întrunită la cererea a 32 de judecători, a decis continuarea protestelor, întrerupând activitatea, câte 30 de minute, de miercuri până în 22 martie. De asemenea, judecătorii se delimitează de scrisoarea şefilor de parchete şi tribunale.

281 afișări
Imaginea articolului Judecătorii Curţii de Apel Constanţa continuă protestele. Activitatea, întreruptă câte 30 de minute, de miercuri până în 22 martie

Judecătorii Curţii de Apel Constanţa întrerup activitatea, câte 30 de minute, de miercuri până în 22

Potrivit unui comunicat al Adunării Generale a Curţii de Apel Constanţa, judecătorii au decis să susţină, în continuare, protestele şi demersurilor pentru abrogarea dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.7.

Astfel, Adunarea Generală a judecătorilor din Cadrul Curţii de Apel Constanţa, întrunită la solicitarea unui număr de 32 de judecători, a hotărât, cu majoritate de voturi, respectiv 27, continuarea măsurilor de protest, fiind stabilită suspendarea activităţilor de judecată pentru o durată de 30 minute, în intervalul orar 9.30 - 10.00, cu excepţia cauzelor urgente, în perioada 13 - 22 martie.

Magistraţii Curţii de Apel Constanţa spun că susţin în continuare abrogarea dispoziţiilor OUG 7, cu excepţia unor prevederi.

De asemenea, judecătorii întruniţi în Adunarea Generală s-au delimitat de scrisoarea celor 30 de şefi de parchete şi 30 de şefi de tribunale prin care se cerea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii să ia atitudine în privinţa protestelor magistraţilor.

„Aduce la cunoştinţa opiniei publice că poziţia exprimată de către conducerea Curţii de Apel Constanţa în cuprinsul scrisorii adresate Consiliului Superior al Magistraturii de către preşedinţii şi vicepreşedinţii curţilor de apel din România la data de 10.03.2019 nu reprezintă voinţa colectivului de judecători ai Curţii de Apel Constanţa, această opinie fiind exprimată în afara unui mandat acordat în baza unei adunări generale sau a altor forme de consultare internă”, se arată în comunicatul citat.

Judecătorii Curţii de Apel Constanţa au mai protestat, în perioada 26 februarie - 1 martie, prin suspendarea activităţii pentru 30 de minute.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici