Judecătorul Liviu Marinescu, sancţionat de CSM pentru că şi-a exercitat funcţia cu gravă neglijenţă

Judecătorul Liviu Marinescu, de la Judecătoria Braşov, a fost sancţionat de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cu diminuare indemnizaţiei cu 15% pe o perioadă de şase luni, pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

609 afișări
Imaginea articolului Judecătorul Liviu Marinescu, sancţionat de CSM pentru că şi-a exercitat funcţia cu gravă neglijenţă

Judecătorul Liviu Marinescu, sancţionat de CSM pentru că şi-a exercitat funcţia cu gravă neglijenţă (Imagine: Shutterstock)

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, miercuri, acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva judecătorului Liviu Marinescu Liviu.

"În temeiul prevederilor art. 100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, Secţia pentru judecători a aplicat domnului Marinescu Liviu, judecător în cadrul Judecătoriei Braşov, sancţiunea disciplinară constând în 'diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 15% pe o perioadă de 6 luni' pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza I şi lit. t) raportat la art. 991 alin. 2 din acelaşi act normativ - 'nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor…' şi 'exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă' ", conform unui comunicat de presă al CSM.

Hotărârea pronunţată de Secţia pentru judecători poate fi atacată cu recurs, la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici