Kovesi: Menţinerea fermităţii procurorilor, prioritate a Ministerului Public

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a afirmat, luni, că prorităţile Ministerului Public pe 2011 sunt îndeplinirea condiţionalităţilor din Mecanismul de Cooperare şi Verificare al Comisiei Europene; menţinerea fermităţii, evaluată prin numărul de rechizitorii şi de inculpaţi arestaţi.

Kovesi: Menţinerea fermităţii procurorilor, prioritate a Ministerului Public (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Priorităţile Ministerului Public în anul 2011 sunt: îndeplinirea condiţionalităţilor din mecanismul de cooperare şi verificare al Comisiei Europene; menţinerea fermităţii, evaluată prin numărul de rechizitorii şi de inculpaţi arestaţi; creşterea eficienţei în combaterea infracţiunilor de corupţie, evaziune fiscală, spălare de bani şi infracţiuni săvârşite prin violenţă", a susţinut Kovesi.

Un alt obiectiv major, a declarat Kovesi, este recuperarea prejudiciilor produse prin infracţiuni, domeniu în care procurorii trebuie să fie mai activi.

"Aceste priorităţi trebuie însuşite de toţi conducătorii de parchete, iar eficienţa managerială trebuie evaluată în principal prin perspectiva rezultatelor obţinute în aceste domenii. Sper, ca împreună cu Consiliul Superior al Magistraturii să reuşim să modificăm sistemul actual de evaluare a magistraţilor care a ajuns o formalitate şi sunt convinsă că există disponibilitate la dialog pentru a găsi cele mai relevante criterii", a mai spus Kovesi



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
KOVESI ,
BILANŢ ,
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa