Lăzăroiu: Am o veste proastă pentru USL, au 63 la sută din fraudele alocaţiilor pentru familii

Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Sebastian Lăzăroiu, a declarat, marţi, că aproape 1.800 de dosare pentru alocaţia de sprijinire a familiei, din 3.977 verificate, erau fraudate, iar 63 la sută dintre ele aparţin Uniunii Social Liberale (USL).

2764 afișări
Imaginea articolului Lăzăroiu: Am o veste proastă pentru USL, au 63 la sută din fraudele alocaţiilor pentru familii

Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Sebastian Lăzăroiu (Imagine: Adrian Stoicoviciu/Mediafax Foto)

Ministrul Muncii a declarat că, în urma unui sondaj realizat pe dosarele pentru acordarea alocaţiilor de sprijinire a familiilor, s-a descoperit că 1.179 de dosare din 3.977 verificate erau fraudate.

"Am o veste bună pentru USL: au 63 la sută în sondaj. Dar am şi o veste proastă: au 63 la sută din totalul fraudelor", a declarat Sebastian Lăzăroiu.

El a precizat că, în urma centralizării datelor, s-a constatat că din cele aproape 1.200 de dosare fraudate, 32 la sută sunt din primării ale PSD, 26 la sută din primării ale PNL, cinci la sută din primării ale PC şi 28 la sută PDL.

"O să spuneţi că este o campanie, dar la ajutoarele de încălzire 32 la sută din fraude aparţin PSD, 25 la sută PNL, trei la sută PC şi 26 la sută PDL. Deci, USL are 60 la sută. Noi cheltuim 14 miliarde anual pe asistenţă socială. Ceea ce vreau să vă spun cu toată responsabilitatea este că statul aproape nu controlează cum se dau aceşti bani", a declarat Lăzăroiu.

Ministrul a mai spus că această problemă vine din faptul că Inspecţia Socială nu funcţionează aşa cum ar trebui, fiind mult subdimensionată.

Lăzăroiu a adăugat că cele 3.977 de dosare verificate sunt din 350 de primării, iar campania de verificare continuă. El a precizat că cele mai mari fraude au fost descoperite în zona de sud a ţării, unde favorit este PSD.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici