Video Lecţia solidarităţii. Profesorii care fac măşti de protecţie şi le oferă gratuit spitalelor

  • Cadrele didactice de la un liceu din Iaşi au fabricat până acum 1.000 de măşti de protecţie
  • Înainte să fie distribuite spitalelor din Iaşi, măştile de protecţie sunt sterilizate
  • Costul de fabricaţie al unei astfel de măşti e 50 de bani şi e acoperit din bugetul local
5187 afișări

„Materialul este tăiat, pliat, apoi cusut şi întărit la capete şi apoi ultima operaţie este ataşarea elasticului pentru spirijn la urechi”, ne arată un cadru didactic.

Elevii nu mai merg la şcoală în aceste zile, aşa că profesorii de la Colegiului Tehnic ”I C Ştefănescu” din Iaşi predau o altfel de lecţie. Cea a solidarităţii. În timp ce alţii vând la suprapreţ măşti de protecţie, cadrele didactice fac muncă voluntară şi le confecţionează.  Gestul i-a motivat şi pe alţii să li se alăture.

În total, 1.000 de măşti au fost fabricate până acum de profesori, iar înainte să fie folosite, vor fi sterilizate de o firmă specializată. Obiectivul final e realizarea a 5.000 de măşti, care vor fi distribuite gratuit spitalelor din Iaşi.

„Dacă vom fi nevoiţi, vom gândi o procedură. Sunt sigure!”, spune Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.

Costul de fabricare pentru o astfel de mască de protecţie e de 50 de bani şi e acoperit din bugetul oraşului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici