Liviu Dragnea ar urma să iasă din închisoare anul ăsta

  • A apărut prima eliberare în dosarul care l-a trimis pe Liviu Dragnea după gratii
  • Fosta şefă de la Protecţia Copilului Teleorman a ieşit din arest după 1 an şi 7 luni
  • Avocata Flavia Teodosiu: Liviu Dragnea va ieşi undeva pe parcursul acestui an
2891 afișări
Imaginea articolului Liviu Dragnea ar urma să iasă din închisoare anul ăsta

Liviu Dragnea ar urma să iasă din închisoare anul ăsta

Avem prima eliberare înainte de termen în dosarul angajărilor fictive din Teleorman, în care a fost condamnat şi fostul lider PSD Liviu Dragnea. 

Judecătoria Ploieşti a admis cererea de liberare condiţionată a fostului director al Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Teleorman, Floarea Alesu.

Aceasta a fost eliberată după un an şi şapte luni, iar până la 23 septembrie 2022, data până la care ar fi trebuit să stea după gratii, va fi supravegheată. 

Liviu Dragnea este condamnat în acest dosar la trei ani şi şase luni de închisoare şi va putea cere şi el liberarea condiţionată după executarea a două treimi din pedeapsă.

Rămâne de văzut dacă va reveni şi în politică. Iniţiativa Fără penali în funcţii publice, care momentan e departe de aplicare, vrea să interzică persoanelor condamnate definitiv la închisoare să mai candideze la funcţii publice: de la primar la parlamentar şi până la funcţia de preşedinte al ţării. 

În cazul pedepselor mai mici de zece ani, liberarea condiţionată poate fi dispusă dacă deţinutul a executat cel puţin 2/3 din pedeapsă. Zilele de muncă sunt considerate zile executate câştigate în urma muncii prestate şi se scad din durata pedepsei

Liviu Dragnea a fost sancţionat după ce a vorbit, pe Skype, cu fosta lui consilieră, în iunie 2020. După ce a fost încarcerat, Liviu Dragnea a iniţiat mai multe demersuri în instanţe, pentru a obţine eliberarea. Într-un alt dosar, Tel Drum, fostul lider PSD e acuzat de fraudă cu fonduri europene şi guvernamentale.
 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici