Ludovic Orban anunţă noi restricţii de la 1 august. Unde va trebui să purtăm mască şi ce se întâmplă cu terasele

  • Premierul Ludovic Orban a anunţat, marţi, măsurile care ar putea fi introduse de la 1 august
  • Între acestea se numără limitarea programului cluburilor şi teraselor în anumite zone şi introducerea obligativităţii purtării măştilor în spaţiile deschise aglomerate
117542 afișări
Imaginea articolului Ludovic Orban anunţă noi restricţii de la 1 august. Unde va trebui să purtăm mască şi ce se întâmplă cu terasele

Anunţ de ultimă oră al lui Ludovic Orban. Noi restricţii de la 1 august. ce se întâmplă cu terasele

Premierul Ludovic Orban a anunţat, marţi, măsurile care ar putea fi introduse de la 1 august, între care se numără limitarea programului cluburilor şi teraselor în anumite zone şi introducerea obligativităţii purtării măştilor în spaţiile deschise aglomerate.
 
„Singurele discuţii sunt legate de limitarea programului la cluburi şi terase, dar numai în anumite zone unde e gradul de răspândire mai mare, deci nu la nivel naţional, este vorba de măsuri un pic mai clare legate de plaje, pentru că şi pe plaje există un risc epidemiologic mare, iar acolo propunerea e să se elimine excepţia legată de persoanele aparţinând unei familii, să fie regula de distanţare aplicată tuturor, cu excepţia copiilor. De asemenea, e discuţia legată de posibilitatea introducerii obligativităţii purtării măştilor în spaţii deschide aglomerate”, a declarat Ludovic Orban.
 
El a mai spus că marţi va avea loc o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
 
„Specialiştii deja au formulat nişte propuneri de care noi vom ţine cont şi cel mai probabil azi (marţi – n.r.) va fi CNSU şi miercuri şedinţă de guvern în care, dacă e necesar, vom modifica hotărârea referitoare la starea de alertă pentru a introduce noi măsuri”, a precizat premierul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici