Lumânări aprinse şi cărţi, la un protest faţă de situaţia Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureş - FOTO/VIDEO

Peste trei sute de persoane au protestat, sâmbătă, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca faţă de situaţia Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureş, în semn de solidaritate faţă de directorul plasat de DNA sub control judiciar, având asupra lor cărţi despre lupta supraomenească şi aprinzând lumânări.

1505 afișări
Imaginea articolului Lumânări aprinse şi cărţi, la un protest faţă de situaţia Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureş - FOTO/VIDEO

Lumânări aprinse şi cărţi, la un protest faţă de situaţia Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureş - FOTO/VIDEO

Participaţii la protestul organizat de Statusul Romano-Catolic din Transilvania s-au adunat, sâmbătă, în jurul orei 15.00, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, mulţi având cărţi asupra lor, dar şi lumânări pe care le-au aprins, transmite coresponentul MEDIAFAX.

Unul dintre organizatori a declarat că Liceul Romano - Catolic din Târgu Mureş a fost confiscat, odinioară, de comunişti, iar acum cei care doresc să priveze comunitatea maghiară de această şcoală sunt procurorii DNA, care îl suspectează pe directorul Tamasi Zsolt de abuz în serviciu, în acest caz fiind acuzat şi şeful ISJ Mureş.

"Dacă azi ni se ia o şcoală, mâine ni se poate lua o altă şcoală, dacă astăzi tăcem, ei vor avea dreptate. Să nu lăsăm ca o întorsătură de condei să anihileze viitorul a 400 de elevi maghiari. Protestăm faţă de situaţia liceului şi ne exprimăm solidaritatea cu directorul acestei instituţii, cu cadrele didactice şi cu elevii”, a spus acesta.

Parohul Bisericii Romano-Catolice "Sf. Mihail”, Kovacs Sandor, s-a declarat "şocat” de ceea ce s-a întâmplat cu liceul din Târgu Mureş, afirmând că maghiarii din Transilvania trebuie să dea dovadă de solidaritate.

"Înfiinţarea Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureş s-a făcut cu respectarea legii şi noi credem că directorul Tamasi este nevinovat. Atacul împotriva acestuia este unul împotriva Constituţiei României. Liceul funcţionează de 7 ani, de ce până acum nimeni nu a contestat că funcţionează ilegal? Există tentative să ni se ia şcolile confesionale. Organele judiciare din România au datoria să facă dreptate în cazul liceului din Târgu Mureş, sper că acest caz nu va deveni unul de conflict interetnic şi să ajungem să întreprindem gesturi necugetate. Suntem oprimaţi, dar nu vom fi niciodată nimiciţi, vom fi puşi la pământ, dar nu vom pieri. Cerem organelor abilitate să respecte dreptul bisericilor de a înfiinţa şcoli şi să înceteze această persecuţie la adresa bisericilor şi şcolilor”, a spus Kovacs.

La manifestare au fost prezenţi preoţi, reprezentanţi ai Uniunii Pedagogilor Maghiari din România, dar şi lideri ai UDMR Cluj, inclusiv viceprimarul Horvath Anna, plasată sub control judiciar de DNA pentru trafic de influenţă, toţi în calitate de simpli cetăţeni. În Piaţa Unirii a fost, prezent, de asemenea, şi preşedintele executiv al UDMR, Kovacs Peter, tot ca simplu cetăţean, care a adus o carte despre un campion la triatlon extrem, a cărei temă este lupta supraomenească.

"Ceea ce face UDMR şi comunitatea maghiară de 26 de ani este, de fapt, o luptă, pas cu pas mergem înainte. Dacă ne amintim unde am fost în 1989, când nu am avut nicio şcoală maghiară în Transilvania, iar acum avem 87 de şcoli cu predare în limba maghiară, înseamnă că am reuşit să mergem înainte, să avem rezultate. Azi, prin acest protest, cerem ajutorul comunităţii maghiare, trebuie să ne apărăm drepturile şi şcolile, pentru că noi credem că putem rămâne maghiari în continuare în România, dacă avem şcoli, dacă putem studia în limba maternă. Noi vrem ca nu DNA să decidă dacă avem voie să învăţăm în limba maghiară sau nu”, a spus Kovacs Peter.

La finalul manifestării a fost citit un manifest intitulat "Trebuie să apărăm şcolile maghiare” în care s-a cerut tuturor instituţiilor responsabile, Guvernului şi preşedintelui României să garanteze respectarea necondiţionată a drepturilor minorităţilor.

Proteste similare au loc sâmbătă, la Târgu Mureş, Oradea, Satu Mare, Sf. Gheorghe şi Miercurea Ciuc.

În 4 noiembrie, inspectorul şcolar general al ISJ Mureş, Ştefan Someşan, a fost arestat la domiciliu după ce ar fi dezinformat Consiliul de Administraţie în legătură cu o hotărâre a Consiliului Local Târgu Mureş, referitoare la înfiinţarea unei unităţi de învăţământ liceal, arăta, într-un comunicat, DNA. Someşan este suspectat că s-a implicat în înfiinţarea ilegală a unui liceu romano-catolic, cu predare în limba maghiară. Alături de acesta este cercetat, sub control judiciar, şi directorul Liceului Teologic Romano–Catolic, Tamasi Zsolt - Jozsef.

Citeşte şi: Protest Târgu Mureş

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici