MAE: Ambasada la Oslo verifică dacă există români afectaţi de exploziile produse vineri

Ambasada României la Oslo se află în legătură permanentă cu Ministerul de Externe şi cu Poliţia norvegiene pentru a verifica dacă există români afectaţi de exploziile produse vineri după-amiază.

122 afișări
Imaginea articolului MAE: Ambasada la Oslo verifică dacă există români afectaţi de exploziile produse vineri

MAE: Ambasada la Oslo verifică dacă există români afectaţi de exploziile produse vineri (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Deocamdată nu există date în acest sens", a precizat Ministerul român de Externe, solicitat de MEDIAFAX să menţioneze dacă există victime cetăţeni români în urma exploziilor.

Potrivit datelor MAE, în Norvegia există o comunitate de români formată din 7.000 de persoane.

Ministerul atrage însă atenţia că numărul real al românilor aflaţi în Norvegia nu este cunoscut, deoarece nu există obligaţia de înregistrare la ambasadă.

Cel puţin două persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în urma exploziilor produse vineri în apropierea clădirilor guvernamentale din centrul oraşului Oslo, informează AFP.

O explozie a avut loc vineri în centrul oraşului Oslo, în apropierea sediului Guvernului norvegian şi biroului primului-ministru.

Potrivit imaginilor difuzate de ziarul Aftenposten, deflagraţiile au provocat daune considerabile, spărgând geamurile sediului Biroului primului-ministru şi ale altor clădiri guvernamentale şi de birouri. De asemenea, au fost sparte şi geamurile clădirii care găzduieşte sediul ziarului norvegian Verdens Gang.

Potrivit martorilor, sediul Ministerului norvegian al Petrolului a luat foc în urma deflagraţiilor de origine încă necunoscută.

Poliţia a anunţat că deflagraţia a fost provocată de "o bombă", iar informaţiile iniţiale despre producerea a două explozii nu s-au confirmat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici