Mai multe cartiere din Capitală, lipsite de căldură şi apă caldă din cauza unei avarii

Agentul termic pentru încălzire şi apă caldă nu poate fi furnizat la parametrii normali, vineri seară, în mai multe cartiere din sectoarele 1, 2, 5 şi 6 din Capitală, din cauza unei avarii la CET Grozăveşti, informează Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET).

502 afișări
Imaginea articolului Mai multe cartiere din Capitală, lipsite de căldură şi apă caldă din cauza unei avarii

Mai multe cartiere din Capitală, lipsite de căldură şi apă caldă din cauza unei avarii (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

"Din cauza unei avarii survenite la Electrocentrale Bucuresti, în incinta CET Grozăvesti, RADET va furniza la parametri scăzuţi agentul termic pentru apă caldă de consum si încălzire", în mai multe zone, anunţă regia într-un comunicat.

Zonele afectate sunt: sector 1- Aviaţiei, Radu Beller, Iancu de Hunedoara, Dorobanţi, Banu Manta, Nicolae Titulescu, Piaţa Gării, Piaţa Victoriei, Dinicu Golescu şi străzile adiacente; sector 2 - Şos. Ştefan cel Mare, Aleea Circului şi străzile adiacente; sector 5 - Calea 13 Septembrie, Panduri, Drumul Sării, Petre Ispirescu şi străzile adiacente; sector 6 - Drumul Taberei, Timişoara, Iuliu Maniu , Virtuţii, Timonierului, Piaţa Gorjului şi străzile adiacente.

"Echipele de intervenţie ale Electrocentrale Bucureşti - CET Grozăvesti depun toate eforturile pentru remedierea avariei, în cel mai scurt timp", se mai arată în comunicat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici