Mamele studente vor primi o indemnizaţie lunară de 600 lei

Deputaţii au decis, marţi, ca mamele studente la zi sau care au peste 18 ani şi urmează cursuri postliceeale să beneficieze de indemnizaţie pentru creşterea copilului în cuantum de 600 de lei, Camera aprobând, astfel, modificarea OU privind susţinerea familiei pentru creşterea copilului.

1176 afișări
Imaginea articolului Mamele studente vor primi o indemnizaţie lunară de 600 lei

Mamele studente vor primi o indemnizaţie lunară de 600 lei (Imagine: Mediafax Foto)

Deputaţii au apreciat că proiectul de lege, votat şi de Senat, anul trecut, elimină discriminările din sistem şi nu îngreunează bugetul, pentru că astfel de cazuri sunt puţine, arătând că, în ultimii trei ani, au fost până în treizeci de cazuri de mame studente la cursurile de zi.

Dezbaterile generale au provocat şi dispute între Aura Vasile (PSD) şi Mircea Toader (PDL) pe tema punctului de vedere al Guvernului faţă de proiectul de lege.

Toader a spus că ar trebui aşteptat şi punctul de vedere al Executivului, în timp ce Vasile a apreciat că "Parlamentul nu este condus de Guvern" şi nu este interesată de opinia Guvernului pe tema unui proiect social, care este susţinut de grupul parlamentar al PSD-PC.

TITLURILE ZILEI

Deputatul PNL Cristina Pocora, preşedinta subcomisiei parlamenatre pentru drepturile copilului, a declarat, pentru MEDIAFAX, că prin proiectul de lege se va acorda o indemnizaţie de 600 de lei mamelor care sunt studente la cursurile de zi sau care au peste 18 ani şi urmează cursurile postliceeale.

Proiectul de lege a fost adoptat de deputaţi cu 227 de voturi "pentru", un vot împotrivă şi patru abţineri. După adoptare, deputatul UDMR Kerekes Karoly le-a urat succes parlamenatrilor în campania electorală.

Tot marţi, deputaţii au adoptat o iniţiativă legislativă care stabileşte ca mamele de gemeni sau de tripleţi să primească suma de 600 de lei pentur fiecare dintre copii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici