Mâncare expirată de 4 luni, în 5 restaurante controlate la Cluj. Amenzi de 350.000 lei

  • Potrivit unui comunicat al CJPC Cluj transmis, joi, sancţiunile au fost aplicate în urma a cinci reclamaţii depuse în cursul lunii februarie.
  • De asemenea, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a cantităţii de 315 kg de produse neconforme.
17230 afișări
Imaginea articolului Mâncare expirată de 4 luni, în 5 restaurante controlate la Cluj. Amenzi de 350.000 lei

Mâncare expirată de 4 luni, în 5 restaurante controlate la Cluj. Amenzi de 350.000 lei

Comisarii OPC au găsit, în timpul unor controale făcute la 5 restaurante din Cluj, mâncare expirată de 4 luni. Controalele s-au făcut după câteva sesizări primite, iar inspectorii au mai găsit alimente puse pe jos sau altele care nu puteau fi identificate. 

Potrivit unui comunicat al CJPC Cluj transmis, joi, sancţiunile au fost aplicate în urma a cinci reclamaţii depuse în cursul lunii februarie.

„În urma depunerii a cinci reclamaţii în cursul lunii februarie, care vizau unităţi de alimentaţie publică, comisarii CJPC Cluj desemnaţi să cerceteze aspectele semnalate au descoperit mai multe deficienţe, printre care produse cu data limită de consum şi data durabilităţii minimale depăşite cu una până la 120 de zile, produse depozitate necorespunzător sau la care a fost schimbată starea termică sau produse fără elemente de identificare/ caracterizare. Ca urmare a deficienţelor, operatorii economici prestatori de servicii au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în cuantum de 350.000 de lei”, se arată în comunicat.

De asemenea, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a cantităţii de 315 kg de produse neconforme şi oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor.

Controlul comisarilor de la Protecţia Consumatorilor Cluj a vizat 5 restaurante de pe raza municipiului Cluj-Napoca, acestea fiind amendate şi închise temporar.

„Având în vedere că deficienţele constatate pun în pericol sănătate şi intereselor economice ale consumatorilor, comisarul şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor pe Regiunea de Nord-Vest a dispus un control tematic regional care să cuprindă toate unităţile de alimentaţie publică”, se mai arată în comunicat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici