Mandate de arestare în lipsă cerute la 2 săptămâni după un incident grav dintr-un club din Mamaia

Procurorii constănţeni au cerut, miercuri, arestarea preventivă, în lipsă, a doi bărbaţi din Constanţa, bănuiţi că au lovit şi înjunghiat un om de afaceri într-un club din Mamaia. Cererea vine la două săptămâni de la incident.

1586 afișări
Imaginea articolului Mandate de arestare în lipsă cerute la 2 săptămâni după un incident grav dintr-un club din Mamaia

Mandate de arestare în lipsă cerute la 2 săptămâni după un incident grav dintr-un club din Mamaia

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, incidentul s-a produs în urmă cu aproape două săptămâni, într-un club din staţiunea Mamaia, unde cei doi au lovit cu pumnii şi au înjunghiat un om de afaceri, provocându-i răni pentru care s-au estimat 8-9 zile de îngrijiri medicale şi sutură.

Procurorii susţin că, în data de 2 august, în jurul orei 3.30, doi bărbaţi, Vasile Neculai, zis „Eminescu”, şi Tani-Fidis Băncuţă, zis „Tancu”, în timp ce se aflau într-un club din staţiunea Mamaia, au avut o altercaţie cu un client, Silviu-Ionel Ştefancu. Acesta a fost agresat de „Eminescu”, fiind lovit cu pumnii dar şi înjunghiat la nivelul bărbiei şi la nivelului pieptului. La rândul său, „Băncuţă” l-a lovit în zona gâtului şi, ulterior, i-a aplicat o lovitură cu o teacă de cuţit în spate.

„Conflictul s-a produs în timp ce localul era plin şi a indus stare de frică şi panică în rândul clienţilor”, au transmis procurorii constănţeni.

Oamenii legii i-au căutat pe cei doi agresori, dar se pare că aceştia au fugit în străinătate.

„În cursul zilei de 13 august au fost puse în executare mandate de percheziţie domiciliară în vederea identificării de probe necesare administrării probatoriului cauzei şi depistării inculpaţilor însă aceştia nu au fost găsiţi, existând suspiciunea că au plecat din ţară într-un timp foarte scurt de la săvârşirea infracţiunilor şi încearcă sustragerea de la tragerea la răspundere penală”, au declarat procurorii.

Drept urmare, miercuri a fost formulată propunere de arestare preventivă, în lipsă, faţă de cei doi agresori, pentru tentativă de omor, loviri sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Procurorii au mai declarat că ambii bărbaţi sunt cunoscuţi cu antecedente penale, fiind anterior condamnaţi la închisoare pentru infracţiuni săvârşite cu violenţă, respectiv tentativă de omor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici