MApN: Luni, în toate unităţile militare, ceremonii de comemorare a celor 8 militari morţi în accident

Toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional vor organiza, luni, ceremonii militare şi religioase de comemorare a celor opt militari care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic de vineri, informează MApn, într-un comunicat remis presei.

121 afișări
Imaginea articolului MApN: Luni, în toate unităţile militare, ceremonii de comemorare a celor 8 militari morţi în accident

MApN: Luni, în toate unităţile militare, ceremonii de comemorare a celor 8 militari morţi în accident (Imagine: Remus Badea/ Mediafax Foto)

Potrivit MApN, cei doi militari răniţi în accidentul aviatic din judeţul Sibiu vor fi transportaţi cu o aeronavă militară C-27 J Spartan de la Târgu-Mureş la Bucureşti.

Aceştia vor fi asistaţi pe timpul zborului de o echipă medicală a Statului Major a Forţelor Aeriene şi de un medic de la spitalul din Tîrgu-Mureş, se mai arată în comunicat.

Opt militari şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi în urma prăbuşirii elicopterului militar IAR-330 PUMA, vineri, în jurul orei 10.40, în zona localităţii Mălâncrav, din judeţul Sibiu. Zona este extrem de accidentată, unde doar maşini de teren sau tractoare pot ajunge.

Potrivit MApN, elicopterul aparţinea Bazei 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, se afla în misiune şi ar fi urmat să participe la un exerciţiu în Poligonul Cincu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici