Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, rămâne în arest

Tribunalul Constanţa a respins, luni, solicitarea depusă de avocaţii lui Marius Constantin, ginerele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu, în dosarul privind şantajarea lui Mircea Băsescu, decizia nefiind însă definitivă.

73 afișări
Imaginea articolului Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, rămâne în arest

Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, rămâne în arest (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

La Tribunalul Constanţa s-a judecat, luni, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau măsura controlului judiciar, formulată de avocaţii lui Marius Constantin, magistraţii respingând-o ca fiind nefondată.

Decizia instanţei nu este însă definitivă, având drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. De asemenea, instanţa îl obligă pe ginerele lui Bercea Mondial şi la plata sumei de 200 de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Tribunalul Constanţa a decis, în 26 iunie, ca Izaura şi Grinică Anghel, fiica şi fiul cel mic ai lui Bercea Mondial, să fie cercetaţi în continuare sub control judiciar, dispunând, totodată, că aceştia nu au voie să se apropie de Mircea Băsescu, de Marian Căpăţână sau de membrii familiilor acestora.

De asemenea, judecătorii au dispus interdicţia de a părăsi ţara în cazul femeii, care până atunci nu avea voie să părăsească localitatea. În cazul lui Grinică Anghel, magistraţii au stabilit obligaţia ca acesta să nu depăşească limita teritorială a oraşului Drăgăneşti (Olt) fără încuviinţarea prealabilă a instanţei.

În cazul lui Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, judecătorii au constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, pe care au menţinut-o, respingând ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar, formulată de avocatul acestuia, Pavel Abraham.

Decizia magistraţilor a fost contestată de membrii familiei Anghel la Curtea de Apel Constanţa, care în 4 iulie le-a respins contestaţiile, menţinând deciziile Tribunalului Constanţa.

Soţia lui Bercea Mondial, doi fii ai acestuia, Florin şi Grinică Ion Anghel, precum şi fiica şi ginerele lui Sandu Anghel, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie din Constanţa, fiind acuzaţi de şantajarea lui Mircea Băsescu.

Dosarul se judecă la Tribunalul Constanţa, unde a fost trimis cu propunerea menţinerii măsurii arestării preventive în cazul lui Marius Constantin şi a măsurii controlului judiciar în cazul Izaurei Anghel şi a lui Grinică Ion Anghel.

Marius Constantin se află în arest preventiv din 30 mai.

Potrivit rechizitoriului procurorilor constănţeni, în 1 noiembrie 2013, Florin Anghel i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, 280.000 de euro, în caz contrar ameninţând cu dezvăluirea în presă a unor informaţii compromităţoare, de corupţie, în care ar fi fost implicat acesta şi familia sa.

În 26 martie 2014, Florin Anghel, împreună cu mama sa, Fănica, l-au ameninţat şi pe Marian Căpăţână, martor în dosar, pentru a-l determina să dea suma de 280.000 de euro sau să îşi transfere averea în proprietatea lor. Ulterior, în 26 mai şi 29 mai, fiica lui Bercea, Izaura Anghel, concubinul acesteia, Marius Constantin, şi fratele minor al femeii, Grinică Ion Anghel, au mers din nou la Mircea Băsescu, cu aceleaşi ameninţări despre pretinsa implicare în infracţiuni de corupţie, cu scopul de a-l determina să îi dea cei 280.000 de euro.

Conform sursei citate, în 29 mai, cei trei au primit 10.000 de euro de la Mircea Băsescu, fiind prinşi în flagrant de procurorii anticorupţie.

Două zile mai târziu, la data de 31 mai, Florin Anghel i-a telefonat lui Mircea Băsescu, din Penitenciarul Colibaşi, unde execută o pedeapsă într-un alt dosar, şi i-a cerut să îşi retragă plângerea formulată şi să dea declaraţii din care să rezulte inexistenţa faptei de şantaj, astfel încât Marius Constantin să fie pus în libertate prin admiterea contestaţiei formulate împotriva încheierii de arestare a Tribunalului Constanţa. Fiul lui Bercea Mondial a ameninţat că, în caz contrar, va dezvălui, prin intermediul presei, înregistrări care să susţină implicarea acestuia în săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului. Cei doi au fost trimişi în judecată, 14 iulie, pentru trafic de influenţă şi, respectiv, complicitate la această infracţiune, dosarul fiind judecat la Tribunalul Constanţa.

Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici