Mărţişorul a fost inclus în patrimoniul cultural al UNESCO

Liderul grupului PSD la Senat, Şerban Nicolae, a anunţat, în şedinţa de miercuri a Senatului, că la reuniunea Comitetului UNESCO, din Coreea de Sud, a fost aprobată includerea Mărţişorului în patrimoniul cultural al Organizaţiei.

997 afișări
Imaginea articolului Mărţişorul a fost inclus în patrimoniul cultural al UNESCO

Mărţişorul a fost inclus în patrimoniul cultural al UNESCO

„Cu foarte puţin timp în urmă, la reuniunea Comitetului îndrituit al UNESCO, din Coreea, s-a aprobat includerea în patrimoniul imaterial cultural al UNESCO a Mărţişorului - obicei tradiţional din aceste zone, pre-creştin, anterior marilor migraţii, specific populaţiei autohtone, dar care se întinde azi pe teritoriul mai multor ţări din zona balcanică, din Republica Moldova, până în zona Macedonia. Eu cred că este un lucru important. Alături de doină, în patrimoniul cultural al UNESCO să fie şi Mărţişorul, tradiţionala sărbătoare a românilor”, a precizat Şerban Nicolae, miercuri, în plenul Senatului.

TITLURILE ZILEI

După anunţul social-democratului, mai mulţi senatori au aplaudat.

Tradiţia Mărţişorului a fost inclusă în lista Patrimoniului imaterial al UNESCO a anunţat miercuri şi ambasadorul Adrian Cioroianu, reprezentantul României la acestă agenţie a Naţiunilor Unite.

Decizia a fost luată la reuniunea Comitetului pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii care a avut loc la Jeju.

"Dosarul a fost depus de România alături de alte trei ţări - Bulgaria, FRI Macedonia, Republica Moldova - în care această frumoasă tradiţie a primăverii există, cu unele diferenţe de formă dar în acelaşi spirit al celebrării renaşterii naturii. Astăzi, 6 decembrie a.c., la Jeju, reuniunea Comitetului pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii a decis că tradiţia Mărţişorului întruneşte toate condiţiile pentru a fi înscrisă pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Imaterial Mondial!', a scris ambasadorul Cioroianu pe pagina sa de Facebook.

Mărţişorul este un obiect mic de podoabă legat de un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu şi este purtat de femei şi fete pe durata lunii martie, ca simbol al sosirii primăverii.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici