Măsuri după Matei Balş: programarea la vaccinare a vârstnicilor şi bolnavilor, fond pentru siguranţă

  • Ministrul Sănătăţii a anunţat sâmbătă o serie de măsuri, după incendiul de la Institutul Matei Balş.
  • Fondul naţional pentru siguranţa pacienţilor va fi finanţat din bani europeni şi de la buget.
  • Vlad Voiculescu: 85% dintre decese sunt persoane peste 65 de ani
2698 afișări
Imaginea articolului Măsuri după Matei Balş: programarea la vaccinare a vârstnicilor şi bolnavilor, fond pentru siguranţă

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat sâmbătă o serie de măsuri, după incendiul de la Institutul Matei Balş, printre care programarea la vaccinare, în februarie, doar a persoanelor vârstnice şi cu boli cronice, precum şi înfiinţarea unui fond pentru problemele din infrastructura sanitară. 

Fondul naţional pentru siguranţa pacienţilor va fi finanţat din bani europeni şi de la buget, şi va fi folosit pentru îmbunătăţirea infrastructurii din spitale, în special securitatea la incendii, la cutremure şi la infecţii nosocomiale.

Ministrul spune că măsura programării la vaccinare a persoanelor vârstnice şi a celor cu boli cronice este justificată de faptul că 85% dintre decese sunt persoane peste 65 de ani, iar peste 91% la persoane care aveau deja boli cronice. 

O altă problemă luată în discuţie de ministru a fost ruptura în circulaţia informaţiilor dintre spitale, pacienţi şi aparţinători. Voiculescu spune că personalul nu mai găseşte resurse să comunice cu rudele pacienţilor, din cauza suprasolicitării şi a anunţat înfiinţarea de servicii de informare în fiecare spital, unde rudele să comunice cu cei internaţi.

Ministrul a spus că săptămâna viitoare, marţi, va primi rezultatele controalelor efectuate din noiembrie 2020, şi că lucrează cu IGSU la un plan care va repara neregulile identificate.

Ministrul a respins ideea unei demisii, ceruta sâmbătă în cadrul unor manifestaţii desfăşurate în Bucureşti, spunând că demisiile ar trebui să aibă legătură cu responsabilităţile dintr-un caz sau altul. „Echipa noastră a început aici cu mai puţin de o lună. Este sănătos ca atunci când există o problemă, să o privim în faţă şi să vedem care sunt responsabilităţile şi responsabilii. Avem nevoie să stabilim responsabilităţile şi responsabilii şi în acest caz”, a spus Voiculescu.

Ministrul spune că, în cazul incendiului de la Matei Balş, în care au murit şase persoane, un factor de risc a fost consumul mare de oxigen.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici