Matei Brătianu, găsit incompatibil de ANI, fiind şi deputat şi lider de sindicat

Inspectorii de integritate au constatat că Matei Brătianu este în incompatibilitate, întrucât exercită mandatul de deputat, în condiţiile în care este şi preşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii, deţinând totodată, în timp, mai multe funcţii de conducere în cadrul BNS.

549 afișări
Imaginea articolului Matei Brătianu, găsit incompatibil de ANI, fiind şi deputat şi lider de sindicat

Matei Brătianu (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

În urma evaluărilor demarate la 20 octombrie, ANI a constatat că Matei Radu Brătianu a fost în 2011 în incompatibilitate, întrucât a deţinut atât calitatea de deputat, cât şi funcţia de preşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii, informează agenţia.

Brătianu exercită, în prezent, mandatul de deputat, el fiind şi preşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii (24.10.2008-22.09.2011) şi preşedinte, vicepreşedinte, secretar general al Blocului Naţional Sindical şi prim-vicepreşedinte al Blocului Naţional Sindical (în perioada 1991-2008).

Astfel, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, conform dispoziţiilor art. 82, alin. 1, lit. h) din Legea nr. 161/2003, calitatea de deputat şi senator este, de asemenea, incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi trezorier al federaţiilor şi confederaţiilor sindicale, susţine ANI.

Matei Brătianu a fost informat în 27 octombrie despre declanşarea procedurii de evaluare, iar în 16 noiembrie s-a prezentat la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate, unde a luat la cunoştinţă de informaţiile şi datele cuprinse în dosarul de evaluare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici