- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Mazăre va fi cercetat de procurori pentru arborarea de însemne naziste
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, va fi cercetat de procurorii constănţeni pentru arborarea de însemne naziste, după ce a apărut îmbrăcat în militar german la o prezentare de modă în staţiunea Mamaia.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Adina Florea, a declarat că a fost făcută o sesizare la Parchetul instanţei supreme la adresa primarului Radu Mazăre, iar luni Parchetul a declinat competenţa procurorilor constănţeni.
Adina Florea a precizat că acest caz va fi cercetat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Radu Mazăre a apărut îmbrăcat într-o uniformă de general general Wehrmacht la o prezentare de modă în staţiunea Mamaia, la data de 18 iulie.
Primarul a spus, după acel eveniment, că gestul său nu are conotaţii naziste, fiind inspirat din filmul Operaţiunea "Valkyrie", în care "un ofiţer german încearcă să scape ţara de un dictator nebun".
Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului l-a reclamat pe Mazăre pentru încălcarea Legii privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob.
Primarul municipiului Constanţa a fost reclamat, într-o scrisoare adresată atât procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, cât şi lui Mircea Geoană, şeful lui Mazăre pe linie de partid, că a încălcat actul normativ privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.
Radu Mazăre a transmis, săptămâna trecută, o scrisoare de scuze şi de explicare a gestului său către organizaţiile evreieşti care s-au simţit lezate de apariţia sa în uniformă de general al Wehrmacht-ului.
-
Câteva sute de mii de persoane au participat la o simulare de cutremur urmat de un tsunami, în Chile
Externe astăzi, 06:16
Câteva sute de mii de persoane au participat luni, în Chile, la o simulare a unui cutremur urmat de un tsunami, în regiunea de coastă Valparaiso (centru). citeşte tot
-
Papa le-a cerut comunităţilor religioase din Siria să coopereze pentru a se instaura pacea
Externe astăzi, 06:09
Papa Benedict al XVI-lea şi-a exprimat luni seara durerea şi îngrijorarea profundă, după masacrul recent soldat cu 108 morţi în Siria, şi speră într-o "cooperare mutuală" a comunităţilor religioase pentru a se stabili pacea. citeşte tot




