MEDIAFAX TALKS: CNAS: În 5 ani, contractele dintre CNAS şi clinicile private au crescut de patru ori

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă, în cadrul MEDIAFAX TALKS, că numărul contractelor dintre CNAS şi clinicile private s-a mărit de mai bine de patru ori, ceea ce demeonstrează că cele două sectoare încep să colaboreze în beneficiul pacientului.

347 afișări
Imaginea articolului MEDIAFAX TALKS: CNAS: În 5 ani, contractele dintre CNAS şi clinicile private au crescut de patru ori

MEDIAFAX TALKS: CNAS: În 5 ani, contractele dintre CNAS şi clinicile private au crescut de patru ori (Imagine: Shutterstock/ Mediafax Arhiva Foto)

"Dacă în 2011, Casele de Asigurari aveau 72 de contracte cu unităţile sanitare private, în 2016, numărul acestora a ajuns la 299, iar valoarea contractelor la peste 474 de milioane de lei. Chiar dacă serviciile private reprezintă o concurenţă pentru sectorul privat, este bine pentru că astfel, obligă reciproc la creşterea calităţii actului medical. (...) De multe ori, cetăţenii cu veniturile cele mai mici sunt cei care acţionează cel mai repede serviciile", a declarat Augustus Costache, purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate(CNAS).

Reprezentanţii unităţilor sanitare spitale spun că sistemul medical are nevoie de banii privaţi din cauza dezechilibrului dintre cât se produce şi cât se consumă.

"Dacă stăm să ne gândim la cât producem şi la cât consumăm, profitul este cel care, la nivel de familie, ne permite să ne luăm o vacanţă sau să schimbăm o bicicletă. În materie de profit în servicii medicale, aş vrea să spun că dacă serviciile medicale ar costa la fel, atât în privat cât şi în public, profitul înseamnă eficienţa crescută în partea privatului în comparaţie cu sectorul public. Practic, pentru acelaşi preţ plătit de către pacient, profitul definitiv arată gradul de eficienţă crescută a privatului. Noi suntem, în România, 19 milioane, dintre care, 4 milioane sunt plătitori de taxe. Avem cinci milioane de pensionari. Asta înseamnă că fiecare plătitor de taxe susţine 1,2 pensionari din România. Suntem pe ultimul loc în Europa. Sistemul, în momentul de faţă, cheltuie mai mult decât este capabil să colecteze şi să producă, de ceea avem nevoie de banii privaţi din sistem", a explicat Radu Gorguza, directorul unei clinici private.

În cadrul evenimentului MEDIAFAX TALKS- Sistemul Medical Privat al României: Piaţa Asigurărilor de Sănătate, care a avut loc joi, 27 aprilie, s-a dezbătut problema accesului pacientului român la o asigurare privată de sănătate care să îi sporească şansele de vindecare.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici