Medic de la Compartimentul de Expertiză a capacităţii de muncă Slobozia, arestat pentru luare de mită

Medicul Adrian Marius Ştefan, expert în cadrul Compartimentului de Expertiză medicală a Capacităţii de Muncă Slobozia, a fost arestat preventiv pentru luare de mită, fiind acuzat că a primit bani de la 84 de persoane pentru eliberarea unor certificate medicale.

1173 afișări
Imaginea articolului Medic de la Compartimentul de Expertiză a capacităţii de muncă Slobozia, arestat pentru luare de mită

Medic de la Compartimentul de Expertiză a capacităţii de muncă Slobozia, arestat pentru luare de mită (Imagine: Shutterstock)

Judecătorii de la Tribunalul Ialomiţa au admis propunerea procurorilor privind arestarea preventivă a medicului Adrian Marius Ştefan, de la Compartimentul de expertiză a capacităţii de muncă - Cabinet Slobozia, medicul, acuzat de luare de mită, fiind arestat preventiv pentru 30 de zile, medicul fiind prins în flagrant de către anchetatori.

Decizia magistraţilor ialomiţeni nu este definitivă, putând fi contestată.

Potrivit anchetatorilor, în perioada aprilie - iunie2015 medicul Adrian Marius Ştefan a primit de la 84 de persoane sume de bani pentru a elibera documente medicale necesare unor dosare de pensionare.

În cursul acestei săptămâni, Adrian Marius Ştefan a fost prins în flagrant în timp ce primea mită.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au făcut, săptămâna aceasta, trei percheziţii, între care una sediul unei instituţii publice şi două descinderi domiciliare într-un dosar în care fac cercetări cu privire la infracţiuni de luare şi dare de mită, fapte comise în cursul acestui an.

Pe lângă medicul Adrian Marius Ştefan, în acelaşi dosar este cercetat un alt medic, acuzat de asemenea că primit bani şi bunuri pentru eliberarea unor certificate medicale necesare dosarelor de pensionare.

Aproximativ o sută de persoane au fost audiate în acest dosar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici