Medic prins în flagrant când primea bani pentru intermedierea de servicii funerare

Un medic al Serviciului de Ambulanţă din Cluj a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj că ar fi primit 600 lei de la administratorul unei firme de pompe funebre, drept răsplată pentru intermedierea de servicii funerare.

1453 afișări
Imaginea articolului Medic prins în flagrant când primea bani pentru intermedierea de servicii funerare

Medic prins când primea bani pentru intermedierea de servicii funerare, plasat sub control judiciar

Medicul de la Serviciul de Ambulanţă Cluj este cercetat pentru fapte de corupţie, după ce ar fi primit bani de la administratorul unei firme de pompe funebre, ca răsplată pentru intermedierea de servicii funerare către aparţinătorii unei persoane decedate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj transmis, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, se efectuează cercetări într-un dosar privind săvârşirea de fapte de corupţie de către cel puţin un medic din cadrul SAJ Cluj, precum şi de către un administrator al unei societăţi comerciale.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj se află în instrumentare un dosar, în care se efectuează cercetări privind săvârşirea de fapte de corupţie de către cel puţin un medic din cadrul Serviciul de Ambulanţă Judeţean Cluj, precum şi de către un administrator al unei societăţi comerciale, din municipiul Cluj-Napoca, ce are ca obiect de activitate prestarea de servicii funerare. Există date cu privire la faptul că acest medic ar fi primit suma de 600 lei de la administratorul acestei societăţi comerciale, drept răsplată pentru intermedierea de servicii funerare către aparţinătorii unei persoane decedate, cu ocazia deplasării la constatarea unui deces”, se arată în documentul citat.

Procurorii susţin că, în acest context, în cursul zilei de marţi, ulterior realizării flagrantului, au fost efectuate percheziţii la sediul societăţii comerciale, cauza fiind instrumentată cu sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul DGA – SJA Cluj.

„În urma administrării probatoriului s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de medic, faţă de administratorul societăţii comerciale, precum şi faţă de un angajat al acestei societăţi”, se mai arată în comunicat.

Directorul SAJ Cluj, Horia Simu, a declarat la rândul său, corespondentului MEDIAFAX, că nu ştie nimic despre acest caz.

„Noi avem patru ture, toţi medicii erau prezenţi miercuri, niciunul nu era lipsă la apel, nimeni nu a zis că ar fi fost audiat de procurori. Nu ştiu nimic despre acest caz. Nu ştiu despre cine ar fi vorba, sunt chestiuni personale”, a spus Simu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici