Medicii rezidenţi vor putea beneficia de locuinţe ANL, a decis Guvernul

Medicii rezidenţi vor putea beneficia de locuinţe ANL, după ce Guvernul i-a inclus în categoria "tineri specialişti din învăţământ şi sănătate", astfel încât personalul medico-sanitar să nu mai plece la muncă în străinătate, în ţări cu ofertă financiară mai bună.

1396 afișări
Imaginea articolului Medicii rezidenţi vor putea beneficia de locuinţe ANL, a decis Guvernul

Medicii rezidenţi vor putea beneficia de locuinţe ANL, a decis Guvernul (Imagine: Shutterstock)

"Este necesară includerea medicilor rezidenţi în categoria tinerilor specialişti din sănătate care pot achiziţiona locuinţele realizate prin programele Autorităţii Naţionale pentru Locuinţe (ANL) destinate închirierii, având la bază aceleaşi considerente, respectiv migraţia personalului de specialitate medico-sanitar bine pregătit, aspect care a condus la reale dificultăţi în ceea ce priveşte o optimă funcţionare a întregii activităţi desfăşurate în unităţile sanitare publice, având în vedere că deficitele şi decalajele acumulate an de an fac ca starea acestui sistem de importanţă naţională să se deterioreze de la zi la zi, pentru stoparea exodului medicilor către alte ţări, fenomen care a luat amploare în ultimul timp", se arată în textul unei Ordonanţe de Urgenţă, aprobată de Guvern.

Actul normativ modifică şi completează Legea 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Astfel, un articol din lege se modifică şi se completează cu un nou alineat: "Tinerii specialişti din învăţământ şi din sănătate, în sensul prevederilor prezentei legi, sunt persoane majore în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuinţe construite prin programele ANL, destinate închirierii, şi care pot primi repartiţii în cel mult 36 de luni de la împlinirea acestei vârste, angajaţi ai unităţilor din domeniile respective aflate pe raza unităţii administrativ- teritoriale în care sunt amplasate locuinţele, inclusiv medicii rezidenţi, şi care nu deţin o locuinţă în proprietate pe raza unităţii administrativ-teritoriale respective."

De asemenea, ordonanţa prevede creşterea cuantumului salariului lunar brut în funcţie de care se calculează bursele medicilor rezidenţi, modificare ce va intra în vigoare de la 1 octombrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici