Ţara lui „Mai faceţi dvs. o cerere!" Medicul Cârstoveanu, chemat la Ministerul Sănătăţii să ceară din nou bani pentru bebeluşi

  • La această oră medicul Cârstoveanu aşteaptă în control o echipă de la Ministerul Sănătăţii
  • Jurnaliştii aleph news au publicat luni în exclusivitate situaţia fără precedent de la secţia de ATI nou-născuţi a Spitalului Marie Curie
  • Secţia a rămas de o lună fără fonduri pentru operaţiile bebeluşilor cu probleme
  • Dr. Cârstoveanu, luni, 12.10.2020: 30 de copii au murit în aşteptare
  • Medicul Cârstoveanu, chemat ieri la Ministerul Sănătăţii să scrie din nou pe foaie de câţi bani are nevoie secţia de ATI
6078 afișări
Imaginea articolului Ţara lui „Mai faceţi dvs. o cerere!" Medicul Cârstoveanu, chemat la Ministerul Sănătăţii să ceară din nou bani pentru bebeluşi

După ce jurnaliştii aleph au publicat luni în exclusivitate situaţia fără precedent de la Spitalul Marie Curie din Capitală, cea legată de faptul că secţia de ATI nou născuţi a rămas fără fonduri de mai bine de o lună, medicul Cătălin Cârstoveanu a fost chemat ieri la Ministerul Sănătăţii.

Specialistul nu a primit însă un termen concret la care banii ar putea ajunge la spital, pentru operaţiile şi îngrijirea nou născuţilor, ci a mai fost pus de Şeful Direcţiei Medicale din Minister să mai completeze o hârtie.

Mai exact, să mai facă o dată un memoriu în care să scrie despre ce sumă este vorba, de câţi bani este nevoie pentru secţie. Asta deşi, în septembrie, medicul  Cârstoveanu făcuse deja un memoriu.

Pe 7 septembrie, într-o hârtie oficială pe care a trimis-o la Minister, atrăgea celor de acolo atenţia asupra faptului că, referitor la programul Acţiuni Prioritare – ATI, suma de 108.000 lei alocată secţiei va ajunge doar pentru o singură lună, fără intervenţiile chirurgicale cardiovasculare.

Medicul a refăcut din nou hârtia, explicând că pentru lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2020 pentru secţia de ATI este nevoie de  800.000 de lei.

Noi am solicitat în scris cerut doamnei Amalia Şerban, şefa Direcţiei Medicale din Ministerul Sănătăţii explicaţii pentru întreaga situaţie de la Marie Curie, însă nu am primit răspuns până acum.

Situaţia nu este deocamdată rezolvată. Ba, mai mult, medicul Cârstoveanu aşteaptă astăzi un control de la Ministerul Sănătăţii. Dr. Nelu Tătaru a spus că a aflat din presă despre această situaţie.

Îţi propun să mai vedem o dată imagini din secţia de ATI difuzate exclusiv de aleph news în urmă cu două zile:

 

EXCLUSIV Cătălin Cârstoveanu, şeful secţiei de ATI - nou născuţi: „Aici, aseară, din nefericire ne-a murit un pacient în stare gravă, aşteptăm încă unul de la Sibiu acum. Aici a fost chirurgie toracică, şi stăm de un an de zile cu commplicaţii foarte serioase. Probleme grave oculare. Din nefericire aici lucrurile sunt foarte grave, lucrurile nu au cu să fie bine niciodată, este o problemă gravă cardiacă.”

„Noi cerem în fiecare an exact cât ne trebuie, niciodată nu am primit, decât într-un singur an, a fost o conjunctură favorabilă, dar de atunci sumele au scăzut constant. Sumele pentru această pandemie depăşesc programele naţionale. De acolo îţi scoţi banii pentru îngrijirea pacienţilor, sigur, e un suport major, dar, daca aş spune managerului, ştiţi, nu mai sunt acţiuni prioritare, punem lacăt!”

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici