Medicul Eva Ionel, de la Spitalul "Tractorul", care a făcut schimb de gardă ar putea fi concediată

Medicul Eva Ionel, de la Spitalul "Tractorul" din Braşov, care a făcut schimb de gardă cu doctoriţa de la Sfântu Gheorghe care a lăsat-o să plece acasă pe bătrâna găsită apoi moartă pe câmp ar putea fi concediată, potrivit unei propuneri a Comisiei de disciplină de la Spitalul Judeţean Braşov.

219 afișări
Imaginea articolului Medicul Eva Ionel, de la Spitalul "Tractorul", care a făcut schimb de gardă ar putea fi concediată

Medicul Eva Ionel, de la Spitalul "Tractorul", care a făcut schimb de gardă ar putea fi concediată (Imagine: Mihaela Cojocaru/Mediafax Foto)

Potrivit managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, Adrian Albotă, Comisia de disciplină a propus conducerii unităţii medicale desfacerea contractului de muncă pentru medicul Eva Ionel după schimbul de gardă pe care aceasta l-a făcut cu doctoriţa de la Sfântu Gheorghe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Albotă a precizat că în cazul şoferului ambulanţei care a transportat trei pacienţi la spital, doi dintre aceştia fiind scoşi prin portbagaj, Comisia de disciplină a decis ca acesta să fie sancţionat cu reţinerea a 5% din salariu pe o perioadă de trei luni.

"Urmează ca propunerile Comisiei de disciplină să fie analizate de Consiliul directoral. Aşteptăm şi concluziile celeilalte anchete, a Ministerului Sănătăţii, şi se va lua o decizie definitivă vizavi de ambele cazuri“, a precizat Albotă.

Eva Ionel, în vârstă de 60 de ani, este medic primar medicină internă şi lucrează la Spitalul Judeţean Braşov, de care aparţine Spitalul "Tractorul", de peste 30 de ani.

Ea a declarat, joi, jurnaliştilor, după ce ieşit de la Comisia de disciplină, că s-a simţit rău în ziua în care a făcut schimb de gardă şi că durerea i-a ”întunecat” judecata, greşind că nu şi-a anunţat superiorii.

"Eu am fost în gardă. Am început garda la ora 14.00 şi la un moment dat condiţia mea fizică atât de tare s-a deteriorat încât n-am mai putut să merg. Între ora 15.00 şi 15.30, în timpul record de jumătate de oră, vineri după-amiaza, am reuşit să găsesc un înlocuitor. Singura imagine pe care o aveam atunci era căruciorul cu rotile şi familia care trebuie să aibă grijă de mine în căruciorul cu rotile. Pentru că asta urmează. În situaţia asta am fost atunci. Durerea îţi întunecă judecata. Ştiu că am greşit pentru că acea colegă pe care am reuşit să o chem, pentru ca serviciul să nu sufere şi să aibă continuitate, nu este pe lista oficială de gărzi. Dar este o persoană extrem de competentă, membră a Colegiului Medicilor, care face gărzi într-un alt spital, în Sfântu Gheorghe, şi în care eu am avut multă încredere pentru că mi-a fost şi rezident. Nu am găsit în acel moment alt coleg“, a spus medicul Eva Ionel.

În urma anchetei interne declanşate la Spitalul "Tractorul" din Braşov s-a stabilit că medicul Veronica Grigore, care a lăsat-o să plece din spital pe bătrână, nu are niciun fel de contract cu această unitate sau cu alt spital din Braşov, ci lucrează la Sfântu Gheorghe. Ea a fost rugată de medicul de gardă titular, Eva Ionel, să îi ţină locul pentru că se simţea rău. Doctoriţa Veronica Grigore, care a fost rezidenta medicului Eva Ionel de la Spitalul Judeţean Braşov, lucrează ca reumatolog la SJ Sfântu Gheorghe.

Marţi, managerul Spitalului Judeţean Braşov, Adrian Albotă, spunea că schimbul de gardă de la Spitalul "Tractorul" a fost "complet ilegal“ şi că superiorii medicului care i-a cerut doctoriţei de la Sfântul Gheorghe să-i ţină locul nu au fost înştiinţaţi, în acest caz urmând să fie dispuse sancţiuni.

O bătrână de 82 de ani a fost găsită moartă, duminică seară, pe un câmp din zona cartierului Rulmentul din Braşov, după ce cu o zi în urmă fusese lăsată să plece din Spitalul ”Tractorul” în pijamale, cu papuci de casă şi având o păturică pe umeri.

Luni, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a trimis o echipă a Corpului de control la Spitalul "Tractorul", nemulţumit de rezultatul anchetei făcute de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov în cazul bătrânei de 82 de ani care a fost lăsată să plece din unitatea medicală şi a fost apoi găsită moartă de frig pe un câmp.

Marţi, Ministerul Sănătăţii a dispus o nouă anchetă la Spitalul "Tractorul" din Braşov, după ce a fost sesizat că o ambulanţă veche transporta la această unitate trei pacienţi pe aceeaşi targă.

Jurnaliştii care se aflau marţi dimineaţă în faţa Spitalului "Tractorul", unde mai multe persoane veniseră să aprindă o lumânare şi să aducă flori pentru bătrâna de 82 de ani, au observat cum dintr-o ambulanţă Dacia Break, veche şi ruginită, oprită în faţa spitalului au coborât trei persoane, două dintre acestea coborând din portbagaj.

"Din ambulanţă au coborât trei pacienţi, toţi trei fiind înghesuţi pe singura targă din maşină", declara, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore.

Miercuri, conducerea Spitalului Judeţean Braşov a retras din circulaţie ambulanţa Dacia Break care i-a transportat pe cei trei pacienţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici