Mesaj „subliminal”: Reprezentanţa Comisiei Europene anunţă câtă mazăre a importat România din Madagascar, în ziua aducerii fostului edil

Reprezentanţa Comisiei Europene în România a transmis, luni pe Facebook, că UE a importat, anul trecut, 179.000 de kilograme de mazăre din Madagascar, în valoare de peste 800.000 de euro. Postarea vine în contextul în care fostul primar al Constanţei Radu Mazăre va fi adus luni în ţară.

4400 afișări
Imaginea articolului Mesaj „subliminal”: Reprezentanţa Comisiei Europene anunţă câtă mazăre a importat România din Madagascar, în ziua aducerii fostului edil

Mesaj „subliminal”: Reprezentanţa Comisiei Europene anunţă câtă mazăre a importat România din Madagascar, în ziua aducerii fostului edil

„În 2018, Uniunea Europeană a importat 179.000 de kilograme de mazăre din Republica Madagascar, cu o valoare totală de peste 800.000 de euro”, arată mesajul pe Facebook al Reprezentanţei CE în România.

Radu Ştefan Mazăre este în custodia Poliţiei Române, au anunţat şi reprezentanţii instituţiei, precizând că întoarcerea fostului primar al Constanţei pe teritoriul României va avea loc luni.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că fostul primar al Constanţei va sosi pe Aeroportul Henri Coandă Bucureşti, luni seară, la ora 20.10, fiind posibil ca aeronava cu care vine Radu Mazăre să aibă escală la Paris.

Potrivit procedurilor, după ce este adus în ţară, fostul primar trebuie încarcerat şi apoi plasat în perioada de carantină de 21 zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici