Mesajele apărute pe ziduri în Iaşi: ”Demisia, Tudorel Toader”. Unul dintre băieţii lui a depus plângere. VIDEO

Mesaje prin care se cere demisia lui Tudorel Toader au apărut la Iaşi, vopsite pe poarta locuinţei acestuia, dar şi pe alte clădiri.

1735 afișări

Mai multe mesaje cu „Demisia"şi „Demisia, Tudorel Toader" au apărut joi în zona Copou din Iaşi, în care se află Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” şi unde locuieşte şi fostul Ministru al Justiţiei.

"Demisie" a fost scris cu spray alb pe poarta locuinţei lui Tudorel Toader, iar pe gardul casei au fost făcute şi trei graffiti-uri, cu portretul rectorului UAIC.

Inscripţiile de pe poarta locuinţa lui Tudorel Toader au fost deja şterse, însă se văd în continuare urme ale acestora.

Mesajele au apărut şi pe alte clădiri din apropierea casei lui Tudorel Toader, dar şi pe străzile din jurul Universităţii.

Tudorel Toader este rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi membru în Comisia de la Veneţia.

Unul dintre băieţii lui Tudorel Toader a depus plângere la Secţia 2 Poliţie Iaşi.

„În urma sesizării primite, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, iar cercetările continuă pentru identificarea autorilor, urmând ca în funcţie de cele constatate să fie dispuse măsuri legale", a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici