Mesajul militarilor români din Afganistan pentru 2016 - VIDEO

Militarii români din Afganistan au transmis un mesaj pentru 2016 celor din ţară şi celor dragi, prin intermediul unui clip postat de Ministerul Apărării Naţionale pe Facebook. Militarii aflaţi în misiune în Afganistan spun că vor ca anul nou să fie ''mai bun decât 2015'' şi să le aducă, în primul rând, sănătate şi mai mult timp petrecut alături de familiile care îi aşteaptă în România.

1847 afișări
Imaginea articolului Mesajul militarilor români din Afganistan pentru 2016 - VIDEO

Mesajul militarilor români din Afganistan pentru 2016 (Imagine: Darius Mitrache/Mediafax Foto)

''(Anul 2016 -n.r.) să fie un an mai bun, un an plin de prezenţa familiei, a copiilor, ceea ce nu am prea avut anul trecut'', spune unul dintre militarii români din Afganistan în clip. Cei care şi-au întemeiat o familie au transmis salutări celor de acasă şi spun că îşi doresc ca în noul an să le vină pe lume sănătoşi copiii pe care îi aşteaptă.''Multe salutări, fericire şi, în primul rând, pentru fetiţa mea multă sănătate şi să vină pe lume sănătoasă'', transmite un alt militar.

''Pentru 2016, să ne întoarcem sănătoşi şi cu bine acasă şi întemeierea unei familii'', spune un militar că îşi doreşte în anul ce vine.

În rândul militarilor români din Afganistan sunt şi femei care au lăsat acasă familii cărora le duc dorul. ''Să fim încrezători într-un an mai bun şi mai prosper'', spune una dintre femeile care îşi slujeşte ţara în Afganistan.

Clipul a fost însoţit de un mesaj pe care MApN l-a adresat militarilor români care au sărbătorit trecerea în Noul An departe de ţară prin care le-a urat acestora ''sănătate şi misiune uşoară''.

''Din Afganistan, pentru familii, pentru cei dragi, pentru români : La mulţi ani! Militarii noştri aflaţi la datorie în teatrul de operaţii din Afganistan sărbătoresc trecerea în Noul An departe de ţară. Le dorim sănătate şi misiune uşoară!'', a transmis ministerul.

Clipul cu mesajele militarilor români din Afganistan a adunat în prima zi din noul an 1409 Like-uri, a fost distribuit de 159 de persoane şi a primit 164 de comentarii pe Facebook.

''La mulţi ani şi fără incidente! Să vă întoarceţi acasă nevătămaţi!'', le-a transmis un utilizator militarilor din Afganistan pe Facebook. Cei de acasă le-au mai urat militarilor plecaţi departe de casă ''putere şi răbdare''.

 
La mulţi ani!

Din Afganistan, pentru familii, pentru cei dragi, pentru români : La mulţi ani! Militarii noştri aflaţi la datorie în teatrul de operaţii din Afganistan sărbătoresc trecerea în Noul An departe de ţară. Le dorim sănătate şi misiune uşoară! Tuturor militarilor aflaţi în misiuni, departe de casă, de cei apropiaţi, le dorim un An Nou plin de bucurii şi împliniri, misiune uşoară şi La mulţi ani! Vă aşteptăm cu drag acasă!#România #mapn #ArmataRomâniei #ARactualitate #LaMulţiAni

Posted by Ministerul Apararii Nationale, Romania - www.mapn.ro on Thursday, December 31, 2015

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici