Metoda „lover boy” la Alexandria. O fată în vârstă de 15 ani reclamă că a fost obligată de un adolescent să se prostitueze

O fată de 15 ani din Alexandria reclamă că a fost obligată, de către prietenul ei, tot de vârstă de 15 ani, să întreţină relaţii sexuale cu alţii. Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria a deschis un dosar de proxenetism in rem.

14391 afișări
Imaginea articolului Metoda „lover boy” la Alexandria. O fată în vârstă de 15 ani reclamă că a fost obligată de un adolescent să se prostitueze

O fată în vârstă de 15 ani reclamă că a fost obligată de un adolescent să se prostitueze

Pe numărul de urgenţă 112, poliţiştii teleormăneni au fost alertaţi de mama unei tinere de 15 ani din Alexandria că aceasta este obligată să se prostitueze.

Femeia şi fiica ei au ajuns la poliţia din Alexandria, fiind audiate în prezenţa unei echipe de psihologi de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Teleorman.

Din audieri a reieşit că adolescenta a fost obligată de însuşi prietenul ei, un tânăr de aceeaşi vârstă cu ea, să întreţină relaţii sexuale contra-cost cu alţii.

Comisarul Iulian Orbeşteanu din cadrul Inspectoratului de Poliţie Teleorman a declarat, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre un caz inedit, întrucât tânărul acuzat este un adolescent de 15 ani.

„Sesizarea s-a făcut pe 112. Persoana care a făcut sesizarea, împreună cu fiica ei, a fost adusă la sediul poliţiei. S-a întocmit dosar penal pentru proxenetism, pentru faptă, nu pentru persoană. Poliţiştii desfăşoară activităţi de identificare a persoanelor în cauză. Fata are 15 ani, i s-au luat declaraţii în prezenţa psihologului, pentru că e minoră, dar şi mamei, care a făcut sesizarea. Ea spune că a întreţinut relaţii sexuale contra-cost, fiind determinată de prietenul ei, care are aceeaşi vârstă cu ea“, a declarat Orbeşteanu.

Investigaţiile continuă sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.

Citeşte şi Ghid de supravieţuire în faţa reţelelor de proxenetism: "Atenţie la lover boy şi relaţiile online"

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici