Mihai Fifor: Luni la ora 10:00 vom avea şedinţă de coaliţie. Nu ne dorim ruperea acestei alianţe

Secretarul general al PSD, Mihai Fifor, a anunţat că luni, la ora 10:00, premierul Viorica Dăncilă se va întâlni cu liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu în şedinţă de coaliţie. Potrivit surselor MEDIAFAX, întrevederea vine pe fondul intenţiei ALDE de a forma o alianţă cu Pro România.

194 afișări
Imaginea articolului Mihai Fifor: Luni la ora 10:00 vom avea şedinţă de coaliţie. Nu ne dorim ruperea acestei alianţe

Mihai Fifor: Luni la ora 10:00 vom avea şedinţă de coaliţie. Nu ne dorim ruperea acestei alianţe

„Noi nu ne dorim ruperea acestei alianţe. Îmi doresc să nu îşi dorească lucrul acesta. Luni vom avea la oră 10 şedinţa de coaliţie. Avem câteva repere de discutat. Eu îmi doresc că această coaliţie să continue să guverneze”, a declarat Mihai Fifor, la Antena 3. Este congresul pe care îl prevede statultul.

Întrebat despre Congresul PSD de sâmbătă, Mihai Fifor a precizat că este „un congres-eveniment”, de lansare a candidatului PSD la prezidenţiale, aceatsa fiind singurul subiect de pe ordinea de zi.

„ Ne dorim un eveniment plăcut. De pe 25 deja începem strângerea de semnături în toată ţara”, a adăugat Fifor.

Discuţiile de luni vor avea loc în contextul în care Călin Popescu Tăriceanu le-ar fi transmis colegilor de partid un mesaj intern în care le-a comunicat că, la şedinţa formaţiunii de săptămâna viitoare, le va propune spre validare o alianţă politică cu Pro România, au declarat surse din ALDE, pentru MEDIAFAX.

Astfel, urmează ca la întrunirea forului statutar al ALDE de săptămâna viitoare să fie discutat subiectul în vederea luării unei decizii în acest sens, au explicat sursele citate.

Acest lucru ar însemna trecerea ALDE în opoziţie şi implicit ieşirea de la guvernare, au mai spus sursele menţionate.

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că Executivul funcţionează din inerţie şi nu vrea să facă parte dintr-o „guvernare impotentă”. Acesta a avut, totodată, discuţii cu Pro România pentru a forma o alianţă.

Viorica Dăncilă şi Călin Popescu Tăriceanu au avut, miercuri seară, o şedinţă a coaliţiei, în care au stabilit respingerea proiectului de lege privind amnistia şi graţierea în Parlament.

Cele două partide nu au ajuns încă la un consens privind restructurarea Guvernului, potrivit unui comunicat de presă transmis de ALDE.

ALDE a solicitat PSD să vină cu un nou program de guvernare şi cu o restructurare parlamentară, dar acest lucru a fost respins de Viorica Dăncilă, care a anunţat că va merge pe varianta unei remanieri.

Taguri:
coaliţie,
fifor,
guvern

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici