Militari americani vor participa la ecologizarea celui mai mare parc din Constanţa

Peste 100 de voluntari, între care 25 de infanterişti marini din cadrul Black Sea Rotational Force şi 20 de militari ai Forţelor Terestre ale SUA de la Baza Militară "Mihail Kogălniceanu", vor participa, vineri, alături de angajaţi ai regiei de apă din Constanţa, la ecologizarea Parcului Tăbăcărie.

543 afișări
Imaginea articolului Militari americani vor participa la ecologizarea celui mai mare parc din Constanţa

Militari americani vor participa la ecologizarea celui mai mare parc din Constanţa (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit unui comunicat al RAJA Constanţa, militari americani, alături de angajaţi ai regiei de apă, vor desfăşura, vineri, o amplă acţiune ecologică şi de implicare socială în Parcul Tăbăcărie din Constanţa, sub genericul "Natura ne uneşte!", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, peste 100 de voluntari, printre care 25 de infanterişti marini din cadrul exerciţiului multinaţional Black Sea Rotational Force 15.1, 20 de militari ai Forţelor Terestre ale Statelor Unite ale Americii de la Baza Militară "Mihail Kogălniceanu" şi 40 de reprezentanţi ai SC RAJA SA, se vor implica în această operaţiune pentru a ecologiza şi igieniza cel mai mare parc din Constanţa.

TITLURILE ZILEI

Acţiunea, care se va desfăşura timp de trei ore, în intervalul 13.00-16.00, va începe în zona Gravity Park, urmând malul lacului Tăbăcărie şi zona centrală a parcului, înspre bulevardul Alexandru Lăpuşneanu.

Participanţii la acţiune vor purta tricouri albe inscripţionate cu siglele organizatorilor şi logo-ul "Natura ne uneşte!". În zona Gravity Park va fi montat un cort alb, unde constănţenii vor putea primi mai multe informaţii despre această activitate.

"Parcul Tăbăcărie se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 100 de hectare în jurul lacului Tăbăcăriei, fiind unul dintre cele mai frumoase parcuri din Dobrogea, cu o vegetaţie bogată şi printre cele mai mari din ţară. Acest loc ideal de plimbare, de joacă pentru copii sau pur şi simplu pentru relaxare este căutat de constănţeni tot timpul anului, iar în timp, gunoaiele aruncate zilnic la întâmplare ştirbesc din frumuseţea peisajelor, unele zone ajungând chiar să fie evitate. (...) Prin proiectul de ecologizare a Parcului Tăbăcăriei, militarii americani, alături de angajaţii RAJA, nu vor reda doar aspectul plăcut al acestui loc, ci doresc să tragă totodată un semnal de alarmă asupra faptului că viitorul şi sănătatea copiilor noştri depind de modul în care noi, cetăţenii, respectăm mediul înconjurător", se arată în documentul citat.

Organizatorii proiectului sunt Liga Navală a Statelor Unite (Navy League of the United States - NLUS), Unitatea Militară Black Sea Rotational Force 15.1 şi SC RAJA SA. Militarii din cadrul exerciţiului multinaţional Black Sea Rotational Force 15.1 provin dintr-o unitate militară din Virginia de Nord, unde lunar desfăşoară acţiuni de curăţenie şi igienizare a unei porţiuni de autostradă. Astfel de acţiuni de susţinere a comunităţii locale sunt considerate de militari obişnuite, aceştia intenţionând să le pună în practică şi în România.

Totodată, organizatorii îi îndeamnă pe constănţenii care iubesc natura să se alăture, vineri, acestui proiect.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici