Militarul român ucis în Afganistan va fi repatriat vineri

Sublocotenentul post-mortem Valerică Leu, căzut la datorie în Afganistan, va fi repatriat vineri, cu o aeronavă militară, pe aeroportul miliar Otopeni, la eveniment urmând să fie prezentat decretul preşedintelui de conferire a Ordinului Naţional Steaua României în grad de cavaler, potrivit MApN.

Militarul român ucis în Afganistan va fi repatriat vineri (Imagine: MApN)

"Sublocotenentul post-mortem Valerică Leu, căzut la datorie în timpul îndeplinirii unei misiuni în Afganistan, va fi repatriat cu o aeronavă militară aparţinând Forţelor Aeriene Române, astăzi, 14 mai, în jurul orei 16.00, pe aeroportul militar de la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni. Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, şi şeful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin, vor participa la ceremonia militară şi religioasă organizată la aeroport. În cadrul ceremoniei, se va da citire ordinului ministrului Apărării Naţionale prin care sergentului-major Valerică Leu i s-a acordat gradul de sublocotenent post-mortem.

Va fi prezentat, de asemenea, decretul Preşedintelui României privind conferirea, post-mortem, a Ordinului Naţional Steaua României, în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război, în semn de înaltă recunoştinţă şi apreciere pentru devotamentul excepţional dovedit de eroul Valerică Leu în timpul executării misiunii", se arată într-un comunicat al MApN.

Sergentul-major Valerică Leu, din cadrul Batalionului 33 Manevră, dislocat în Afganistan, a căzut la datorie, miercuri, la ora 8.30 (ora României), în timpul unei misiuni.

Sergentul-major făcea parte dintr-o subunitate de intervenţie solicitată pentru securizarea unei căi de acces. În timpul operaţiunii de securizare, subofiţerul a declanşat explozia unei mine antipersonal, fiind grav rănit.

Militarului i s-a acordat primul ajutor şi a fost evacuat de urgenţă pe calea aerului la Spitalul militar din Baza Lagman. Cu toate eforturile medicale depuse, în urma rănilor suferite, sergentul-major Valerică Leu a decedat, se mai arată în comunicat.

Subofiţerul, promoţie 2003, avea vârsta de 31 de ani, era căsătorit şi avea un copil.



comentează şi tu Momentan sunt 5 comentarii
Taguri:
MILITAR ,
REPATRIERE ,
DECORARE
COMENTARII
  • reloaded 14 mai 2010

    Dumnezeu sa il ierte pentru ca e un adevarat erou.Si cei care comentati aiurea pe aici de ce nu mergeti pana acolo sa vedeti cum e?Ca acolo aveti sansa sa muriti?Oricum se va intampla asta,dar cu multi de foame si stres.De ce?Ca atat faceti,asteptati sa va dea cineva totul gata.V-au dat.....bancile imprumuturi,acum foame si in curand un loc la 1m sub pamant...pe care o sa il platiti,bineinteles.De ce?Ca asa meritati.Mai bine risti sa mori acolo decat in tara asta infecta cu romani infecti

  • vai de voi romanilor 14 mai 2010

    Dragi romani, militarii romani mai bine mor acolo,in Afganistan pentru onoarea si demnitatea lor si pt familiile lor decat pt voi.Decat sa mori pentru jegurile de romani mai bine mori pentru o cauza pe care doar militarii o inteleg.Nu pt voi,aia care urlati ca va taie nu stiu cine salariile,pt ca voi i-ati votat.Militarii merg acolo pt un ban cinstit,dar fac ceva sa se descurce,voi stati si plangeti,EI ACTIONEAZA.Sunteti penibili dragi romani. Tot respectul pentru baietii si fetele din Afg.

  • armata 14 mai 2010

    armata romana ar trebui sa se lupte si sa se jerfeasca pentru binele poporului si pentru binele romanului de rand. DREPT URMARE RETRAGETI TRUPELE DIN ORIENTUL MIJLOCIU, SI LUPTATI IMPOTRIVA GUVERNULUI ROMAN

    aparati statul roman si cetateanul roman, nu aparati interesele corporatiilor internationale, care seaca afghanistanul si iracul intr-un fel, si seaca romania intr-un fel asemanator dar mai pasnic.

    inamicul e asa de destept incat duce razboiu folosind trupele celor atacati sa atace.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa