Minerii de la Mina Lonea au renunţat la protest

Minerii de la Mina Lonea au decis să renunţe la protestul declanşat luni, cu excepţia liderului Sindicatului "Muntele" de la Mina Lonea, Vasile Păduraru, care, miercuri seara, era singurul grevist, cerând să fie sunat de ministrul Economiei.

247 afișări
Imaginea articolului Minerii de la Mina Lonea au renunţat la protest

Minerii de la Mina Lonea au renunţat la protest (Imagine: Gigi Ciuncanu / Arhiva Mediafax Foto)

Sindicaliştii din Valea Jiului au declarat, miercuri seara, corespondentului MEDIAFAX, că şi ortacii de la Mina Lonea au renunţat la protest, după cei de la Vulcan.

Doar liderul Sindicatului "Muntele" de la Mina Lonea, Vasile Păduraru, mai continuă protestul, el fiind în greva foamei şi cerând să fie sunat de ministrul Economiei.

Miercuri, minerii de la Mina Vulcan au ieşit din subteran în urma negocierilor purtate cu administratorul special şi prefectul judeţului Hunedoara, în timp ce ortacii din Minea Lonea anunţau că vor continua protestul.

TITLURILE ZILEI

Protestul minerilor a început, luni, când aproximativ 300 de mineri de la Exploatarea Minieră Lonea s-au blocat în subteran, nemulţumiţi de starea de insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara. Marţi, gestul lor a fost urmat de ortacii de la Exploatarea Miniseră Vulcan, unde circa două sute de mineri se blocaseră în subteran.

De asemenea, marţi şi miercuri au protestat şi angajaţii termocentralei Mintia din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, nemulţumiţi de lipsa unor măsuri de reorganizare.

 

 

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici