Ministerul Educaţiei Naţionale vrea să cumpere 800 de microbuze pentru copiii din mediul rural

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) vrea să cumpere în leasing 800 de microbuze şcolare, în valoare de 31 de milioane de euro fără TVA, maşinile fiind destinate trasportului elevilor din mediul rural către şcoli, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă.

352 afișări
Imaginea articolului Ministerul Educaţiei Naţionale vrea să cumpere 800 de microbuze pentru copiii din mediul rural

Ministerul Educaţiei Naţionale vrea să cumpere 800 de microbuze pentru copiii din mediul rural (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

Proiectul privind autorizarea MEN de a contracta utilizarea de microbuze şcolare în leasing operaţional, postat lui pe site-ul ministerului, arată că, întrucât în unele localităţi din mediul rural numărul elevilor este redus, pentru a le asigura acestora accesul la educaţie este necesar să fie asigurat transportul lor în special către unităţile de învăţământ din centrele de comună.

Prin autorizarea MEN de a contracta utilizarea de microbuze şcolare în leasing operaţional, se va avea în vedere asigurarea transportului scolar pentru elevii din comunităţile rurale îndepărtate de unităţile şcolare la care aceştia sunt arondaţi, de implementarea acestei măsuri urmând a beneficia aproximativ 50.000 de preşcolari şi elevi. Aceste autovehicule, de tip microbuze şcolare cu 16 +1 locuri , vor fi utilizate exclusiv în interesul copiilor.

În prezent, arată MEN, preşcolari şi elevi, cu vârste cuprinse între 5 ani şi 14 ani, sunt nevoiţi să străbată pe jos sau cu mijloace de transport improprii transportului de persoane de la 3 la peste 20 de kilometri zilnic, reprezentând distanţa de la localitatea de domiciliu la şcoală, dus-întors. De asemenea, potrivit MEN, trebuie să se ţină seama şi de particularităţile mediului din care provin elevii, de situaţia socială şi financiară a părinţilor acestora, precum şi de condiţiile geografice şi de infrastructură existente pe raza administrativ-teritorială a localităţii de domiciliu şi a localităţii în care se află unitatea şcolară la care este arondat, astfel încât acestea să nu aibă ca şi consecinţă directă abandonul şcolar ori un act educaţional sub nivelele standardelor de calitate stabilite de prevederile legii educaţiei naţionale.

MEN mai arată că, în prezent, sunt unităţi de învăţământ care nu au mijloace de transport sau care au unele foarte vechi, ceea ce face ca acestea să nu prezinte siguranţă în trafic, punând în pericol integritatea fizică şi psihică a elevilor. Acest fapt determină pe de o parte, creşterea costurilor cu reparaţiile, iar pe de altă parte, decalaje în programul şcolar al elevilor, care pot duce la absenteism sau chiar la abandon şcolar.

Din solicitările inspectoratelor şcolare judeţene rezultă un necesar de cel puţin 800 de microbuze şcolare.

Plata sumelor datorate conform contractului de leasing operaţional va fi realizată de MEN, cu încadrarea în bugetul aprobat pe 2013, în limita unui plafon de şapte milioane de lei. Sumele necesare pentru următorii ani vor fi asigurate anual, de la bugetul de stat, prin bugetul MEN.

Suma estimată pentru a contracta utilizarea a 800 de microbuze şcolare de 16+1 locuri, pentru o perioadă de cinci ani este de 31 milioane euro, la care se adaugă TVA.

Potrivit reglementărilor legale în vigoare privind leasingul operaţional, după expirarea termenului de utilizare de cinci ani, microbuzele rămân în proprietatea locatorului (finanţatorului).

"Este necesar ca Ministerul Educaţiei Naţionale să efectueze o operaţiune de achiziţie a microbuzelor şcolare astfel încât acestea să rămână, după termenul de utilizare de 5 ani, în proprietatea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat", se mai arată în proiect.

BACALAUREAT 2013: Tot ceea ce trebuie să ştii despre examenul din acest an

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici