Ministerul Educaţiei vrea să facă o bază de date cu subiectele la examene

MECTS vrea să creeze o bază de date privind subiectele la examene, un prim pas fiind evaluările iniţiale, tocmai pentru că de câţiva ani sunt discuţii legate de subiectele formulate de CNEE, iniţiativa având la bază nevoia de adaptare a programului de învăţare la clasă la particularităţile elevului.

1622 afișări
Imaginea articolului Ministerul Educaţiei vrea să facă o bază de date cu subiectele la examene

Ministerul Educaţiei vrea să facă o bază de date cu subiectele la examene (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, a precizat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că ministerul utilizează ca resursă testele create de fiecare dascăl în parte pentru a construi o bancă de instrumente de evaluare unică.

"Tocmai pentru că există, de prea mult timp, discuţii în jurul subiectelor formulate de CNEE (Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare - n.r.), am dorit ca, în elaborarea subiectelor, să se ţină cont, în primul rând, de experienţa la clasă a fiecărui profesor. Cu siguranţă, testele primite ne vor sprijini în adaptarea evaluării la profilului fiecărui elev, evitând, poate, anumite disfuncţionalităţi. Asta nu înseamnă, însă, că sistemul îşi propune renunţarea la standarde", susţine Oana Badea.

Potrivit acesteia, instrumentul evaluării iniţiale determină o abordare adaptată a procesului de învăţare la particularităţile elevului.

"Cu alte cuvinte, colegii noştri nu mai fac ceea ce se întâmpla trist până acum: redactau o planificare perfectă, întâlneau la clasă elevi cu particularităţi individuale şi de grup, dar se chinuiau şi ei, şi elevii lor, să respecte minunatul document. Ceea ce spunem în 2011 e că, în cele 10 săptămâni de şcoală rămase până la sfârşitul semestrului, dascălul predă exact cât poate să asimileze elevul din faţa sa", a spus secretarul de stat.

Referindu-se la resursele utilizate de profesor, pentru buna desfăşurare a testelor iniţiale, Badea arată că "pentru toate cadrele didactice din România, o foaie simplă de hârtie, un instrument de scris şi subiectul dictat sau scris pe tablă erau suficiente".

"În şcolile în care s-a întâmplat altfel, înseamnă că au existat resurse. Nimeni din Ministerul Educaţiei nu a impus o implicare financiară suplimentară. Testele iniţiale, indiferent de cum au fost ele numite, au existat şi până în prezent. Beneficiul major este că părinţii au aflat, în sfârşit, despre dreptul copilului său, de a-i fi adaptat programul de învăţare la clasă", mai spune secretarul de stat în MECTS.

Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Marian Pop, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că România a fost "bulversată" de testele iniţiale, modelele elaborate de Serviciul Naţional de Evaluare fiind "greşite" şi "în afara programei".

"Toată România a fost bulversată de aceste teste iniţiale. În incapacitatea sa, Ministerul Educaţiei a emis un ordin prin care a făcut acea foaie de parcurs cu două săptămâni de recapitulare după care o săptămână de teste, iar pe site-ul MECTS, în modelul de planificare, cadrele didactice trebuiau să facă recapitulări numai în prima săptămână. Noi, ca profesori, aveam două recomandări de la minister, ba că facem recapitulări şi dăm teste, ba că facem recapitulări şi mergem cu programa în continuare", a declarat el.

Pop a spus că acesta nu este cel mai grav lucru care s-a întâmplat în ceea ce priveşte testele, ci faptul că modelele de subiecte elaborate de Serviciul Naţional de Evaluare (SNE) erau "greşite şi afara programei".

"Problema ruşinoasă pentru MECTS este legată de subiectele ruşinoase pe care SNE le-a pus pe site şi aceste modele au ajuns în fiecare unitate şcolară. Aceste modele sunt greşite ştiinţific, în afara programei sau, la unele discipline, chiar lipsesc. Un serviciu naţional care numai cu asta se ocupă nu are voie să facă aceste greşeli. Tot acest serviciu va reverifica, de luni, testele pe care noi le-am dat în unităţile şcolare. Ce încredere mai pot avea dascălii din România când cei care trebuie să dea nişte modele impecabile le dau greşite, iar ulterior vor verifica acele teste pe care le-am dat noi?", a spus Liviu Marian Pop.

El a reamintit că astfel de teste s-au dat şi în trecut în sistemul de învăţământ, de către fiecare dascăl, iar ce s-a întâmplat în acest an şcolar n-a făcut altceva decât să bulverseze elevii şi profesorii, obligaţi acum să parcurgă materia într-un ritm alert.

Potrivit unei note transmise de Ministerul Educaţiei unităţilor de învăţământ, elevii urmau să fie evaluaţi la toate disciplinele după două săptămâni de recapitulare, iar rezultatele testelor transmise de către diriginţi fiecărui părinte şi trecute în "foaia de parcurs".

Potrivit documentului, fiecare profesor urma să facă două săptămâni de recapitulare, după care în a treia săptămână de şcoală să dea elevilor un test. Notele obţinute de elevi nu vor fi trecute în catalog, dar vor fi anunţate individual părinţilor. Totodată, rezultatul obţinut de fiecare elev va fi înregistrat şi în "foaia de parcurs".

La sfârşitul anului, elevii vor susţin un nou test similar celui din septembrie, iar rezultele vor fi trecute în aceeaşi fişă de parcurs şi vor fi comparate cu cele de la prima evaluare. Tot în foaia de parcurs vor fi înregistrate absenţele.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici