Ministerul Justiţiei: Patriarhia va dota cu Biblii fiecare sală de judecată din ţară

Ministerul Justiţiei informează, joi, că Patriarhia Română va oferi, gratuit, instanţelor din România, Biblii - ediţia de Centenar, urmând ca în perioada următoare, exemplarele să ajungă în fiecare sală de judecată din ţară.

139 afișări
Imaginea articolului Ministerul Justiţiei: Patriarhia va dota cu Biblii fiecare sală de judecată din ţară

Ministerul Justiţiei: Patriarhia va dota cu Biblii fiecare sală de judecată din ţară

„La data de 26 Februarie 2019, Patriarhia Română a notificat Ministerului Justiţiei intenţia de a oferi gratuit fiecărei instanţe de judecată din România (în funcţie de numărul sălilor de judecată) exemplare din Biblia – ediţia omagială 100 de ani de la Marea Unire, necesare pentru buna desfăşurare a actului de justiţie. Dată fiind importanţa pe care practica depunerii jurământului o are în materie procedurală (civilă şi penală), ţinând cont de reglementarea legală în codurile de procedură a existenţei în sălile de judecată a Bibliei (Sfintei Scripturi) şi având în vedere faptul că anumite exemplare ale Bibliei care se găsesc, în prezent, în sălile de judecată ale instanţelor sunt deteriorate (întrebuinţarea acestora făcându-se cu dificultate), Ministerul Justiţiei a sprijinit demersul Patriarhiei Române, notificând instanţele de judecată”, au precizat reprezentaţii Ministerului Justiţiei, printr-o postare pe Facebook. .

Potrivit sursei citate, exemplarele vor fi transmise în perioada următoare către fiecare instanţă de judecată (pentru fiecare sală de judecată), cu proces verbal de predare - primire, prin intermediul Serviciului distribuţie al Tipografiei Cărţilor Bisericeşti a Patriarhiei Române.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici