Ministerul Mediului anunţă nereguli grave la Direcţia Silvică Mureş. Prejudiciul se ridică la două milioane de lei

  • Ministerul Mediului a anunţat, miercuri, că, în urma unui control, au fost descoperite nereguli grave la Direcţia Silvică Mureş, unde peste 6.000 de metri cubi de lemn au fost tăiaţi ilegal.
965 afișări
Imaginea articolului Ministerul Mediului anunţă nereguli grave la Direcţia Silvică Mureş. Prejudiciul se ridică la două milioane de lei

Ministerul Mediului anunţă nereguli grave la Direcţia Silvică Mureş. Prejudiciul se ridică la două milioane de lei

Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, începând cu luna august, Corpul de Control al ministrului, cu sprijinul inspectorilor gărzilor forestiere, a efectuat verificări amănunţite la Direcţia Silvică Mureş, în urma unor sesizări primite. Verificările au vizat activitatea întregii Direcţii Silvice Mureş, precum şi a celor 10 Ocoale Silvice din subordinea acesteia.

Raportul scoate la iveală mai multe ilegalităţi de la unele ocoale silvice verificate în judeţul Mureş, conform reprezentanţilor Ministerului. Astfel, au fost aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 301.000 lei, şi au fost constatate 28 de infracţiuni. De asemenea, au fost descoperite 4.706 cioate nejustificate, cu o valoare a materialului lemnos tăiat ilegal de 1,5 milioane de lei. Valoarea celor peste 2.800 de mc confiscaţi, este de 600.000 de lei.

„Având în vedere deficienţele majore constatate de echipa de control din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor privind activitatea Direcţiei Silvice Mureş şi a ocoalelor silvice din subordine, considerăm că managementul la nivelul Direcţiei Silvice Mureş şi al ocoalelor silvice Gurghiu, Fâncel, Sovata este unul defectuos. Încă de la preluarea mandatului de ministru mi-am propus o schimbare de mentalitate şi atitudine în cadrul instituţiilor din subordinea ministerului, iar cine nu acţionează în interes public sau încalcă legea să răspundă de îndată pentru faptele sale”, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

Raportul de control va fi trimis către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării de cercetări specifice. De asemenea, ministrul Costel Alexe va dispune Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva să analizeze aspectele prezentate în raport şi să ia măsurile legale faţă de persoanele responsabile pentru deficienţele constatate. În plus, Garda Forestieră Braşov va continua acţiunile de control în fondul forestier naţional administrat de Direcţia Silvică Mureş.

„Totodată, în perioada imediat următoare, Comisia de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră din cadrul MMAP va proceda la retragerea certificatelor de atestare ale celor 10 agenţi economici care au participat la tăierile ilegale de lemn, în pădurile administrate de Direcţia Silvică Mureş”, se mai arată în comunicat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici