Ministerul Sănătăţii: Angajatorii să reducă activităţile în aer liber în zilele caniculare

Angajatorii trebuie să reducă activităţile în aer liber în zilele caniculare, să le asigure salariaţilor câte doi-patru litri de apă de băut pe zi şi echipament de protecţie, precum şi să alterneze perioadele de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite, atenţionează Ministerul Sănătăţii.

250 afișări
Imaginea articolului Ministerul Sănătăţii: Angajatorii să reducă activităţile în aer liber în zilele caniculare

Ministerul Sănătăţii: Angajatorii să reducă activităţile în aer liber în zilele caniculare

În condiţiile în care miercuri şi joi sunt anunţate, în toată ţara, temperaturi care pot ajunge până la 38 de grade şi disconfort termic, Ministerul Sănătăţii recomandă tuturor agenţilor economici să îşi readapteze programul de lucru, astfel încât să protejeze sănătatea angajaţilor.

Sectoarele de activitate economică vizate sunt cele în care salariaţii lucrează în aer liber, respectiv construcţii, agricultură, activităţi portuare, autostrăzi, sau acolo unde este vorba despre aglomerări sau spaţii închise, aşa cum este cazul industriei textile, a industriei metalurgice sau al brutăriilor.

"Pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă şi ameliorarea condiţiilor de muncă, este recomandat ca angajatorii să reducă intensitatea şi ritmul activităţii fizice în zilele cu temperaturi înalte. De asemenea, este bine să asigure ventilaţia la locurile de muncă şi să se permită alternarea efortului dinamic cu cel static, precum şi a perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite", arată Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.

De asemenea, pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor, angajatorii au obligaţia să asigure câte doi-patru litri de apă de băut pentru fiecare persoană, pe fiecare schimb, să asigure echipamentul individual de protecţie şi duşuri.

Angajatorii care nu pot asigura aceste condiţii au obligaţia ca, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor, să aplice măsuri vizând reducerea duratei zilei de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru şi, în cazuri speciale, întreruperea colectivă a lucrului, cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de caniculă, valabilă miercuri şi joi, în toate judeţele ţării fiind anunţate temperaturi care pot ajunge până la 38 de grade şi un indice de temperatură-umezeală care va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici