Ministerul Sănătăţii: Criza medicamentelor oncologice, generată de discontinuitatea în aprovizionarea unităţilor sanitare publice

Criza medicamentelor oncologice este generată de discontinuitatea în aprovizionarea unităţilor sanitare publice, pe fondul lipsei de interes a producătorilor şi distribuitorilor pentru produse ieftine, dar şi de preţurile foarte mari ale unor tratamente, chiar peste 1.500 euro doza, potrivit Ministerului Sănătăţii.

341 afișări
Imaginea articolului Ministerul Sănătăţii: Criza medicamentelor oncologice, generată de discontinuitatea în aprovizionarea unităţilor sanitare publice

Ministerul Sănătăţii: Criza medicamentelor oncologice, generată de discontinuitatea în aprovizionarea unităţilor sanitare publice (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Ministerul Sănătăţii (MS) a prezentat vineri Guvernului o notă privind "criza" medicamentelor oncologice. Documentul conţine informaţii referitoare la mecanismul de finanţare a tratamentului oncologic în reţeaua spitalelor publice, cauzele apariţiei unor disfuncţii şi propuneri de soluţionare a acestora.

"Începând din 2013, datorită specificului curativ, Programul naţional de oncologie va fi finanţat numai de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Sumele prevăzute în bugetul de asigurări sociale de sănătate sunt de 1.031.000.000 de lei", se arată în nota Ministerului Sănătăţii prezentată Executivului.

Cauzele "crizei" medicamentelor oncologice sunt cele care generează discontinuitate în aprovizionarea unităţilor sanitare publice cu aceste produse, potrivit documentului citat.

Totodată, această "criză" a fost generată şi de lipsa de interes a producătorilor şi distribuitorilor de medicamente oncologice de a comercializa în România medicamentele pe care le reprezintă, ca urmare a preţului foarte mic.

Ministerul Sănătăţii a precizat că, în unele situaţii, preţul acestora a fost chiar sub preţul de producţie, ceea ce a făcut ca mulţi producători să nu solicite nici autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor respective.Totodată, preţul foarte mare al unor medicamente, uneori chiar de peste 1.500 de euro pe doza, cum ar fi cazul Rituximabum, este decontat integral de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ceea ce face ca medicamentul să fie distribuit cu aprobarea comisiei de specialitate a CNAS.

O altă cauză a "crizei" a fost scoaterea din producţie sau blocarea la producător a unor medicamente oncologice, ca urmare a creşterii exigenţelor în impunerea regulilor de bună practică de fabricaţie sau din interese economice, a mai arătat MS.

Ministerul Sănătăţii a explicat situaţia companiei Unifarm, care are resurse limitate pentru achiziţionarea medicamentelor oncologice.

"Deoarece cele mai multe medicamente oncologice sunt achiziţionate în baza autorizaţiilor de nevoi speciale, care au valabilitate de până la un an, acestea sunt plătite în avans, la semnarea contractului sau într-un termen de maximum 30 de zile. În condiţiile în care CNAS decontează contravaloarea medicamentelor la 210 zile, Unifarm întâmpină greutăţi foarte mari în recuperarea contravalorii medicamentelor vândute spitalelor", se arată în nota prezentată Guvernului.

Ministerul Sănătăţii a semnalat, de asemenea, dezorganizarea activităţii în domeniul programelor naţionale de sănătate.

"Reducerea numărului de persone calificate profesional implicate în proiectarea şi monitorizarea activităţii în cadrul programelor naţionale de sănătate a transformat Ministerul Sănătăţii numai într-o structură de alocare a resurselor şi de decontare a cheltuielilor efectuate de furnizorii de servicii medicale. A fost redusă la maxim capacitatea de evaluare a rezultatelor obţinute, de urmărire a modului în care sunt cheltuiţi banii, de proiectare şi reproiectare a acţiunilor desfăşurate în programe în acord cu evoluţia stării de sănătate a populaţiei", a notat MS în documentul citat.

Totodată, MS a apreciat că lipsa de implicare a unor manageri de spital în găsirea celor mai eficiente soluţii de asigurare a medicamentelor necesare tratamentelor oncologice este o altă cauză care a generat această situaţie.

"În mentalitatea unora, este mai simplu să trimiţi bolnavul sau familia acestuia să cumpere medicamentele din farmacii sau să te plângi că nu găseşti medicamente, decât să verifici stocurile existente la Unifarm", se mai arată în nota MS.

Ministerul Sănătăţii a prezentat în notă şi neuniformitatea aplicării protocoalelor terapeutice.

"Ca urmare a acestei cauze, unii medici recomandă fie medicamente care nu se mai produc, fie recomandă medicamente de ultimă generaţie, preluate din diverse comunicări/lucrări ştiinţifice care nu au intrat pe piaţa medicamentelor din România. Pus în faţa unui document medical pe care sunt înscrise medicamente pe care nu le găseşte, pacientul va acuza sistemul, ministerul sau guvernul că nu se ocupă de sănătatea populaţiei; rigiditate în aplicarea regulilor de decontare a tratamentelor oncologice de către CNAS. Periodic, în raport de cercetările medicale, unii producători schimbă concentraţia substanţei active din conţinutul medicamentului. În această situaţie CNAS nu decontează decât medicamentul cu concentraţia pe care o are în listele de decontare", a precizat MS.

În document se precizează că tratamentul bolnavilor cu afecţiuni oncologice se realizează în unităţi sanitare publice cu paturi, în spitalizare continuă sau de zi, respectiv în institutele regionale de monospecialitate şi în secţiile de profil din spitalele judeţene sau municipale.

Medicamentele oncologice specifice sunt finanţate atât din bugetul Ministerului Sănătăţii, cât şi din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, prin Programul naţional de oncologie. Celelalte medicamente şi tratamentele oncologice, printre care radioterapie, intervenţii chirurgicale, tratamente de paliaţie, sunt decontate spitalelor ca servicii medicale din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate.

Compania Naţională Unifarm, unitate aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii, are ca obiectiv de activitate achiziţia de medicamente de la producători şi distribuitori şi vânzarea acestora către spitale cu un profit minim, care asigură numai funcţionalitatea instituţiei.

Deoarece unele dintre medicamentele oncologice nu au autorizaţie de punere pe piaţă, acestea sunt achiziţionate de către Unifarm pe baza de autorizaţie de nevoi speciale emisă de Ministerul Sănătăţii şi, începând din acest an, de către Agenţia Naţională a Medicamemtului.

Guvernul va modifica Legea sănătăţii, pentru a permite ministerului de resort să majoreze capitalul social al Unifarm, şi va împrumuta din Trezorerie 800.000 euro pentru achiziţionarea în avans a tuturor medicamentelor necesare pentru programele oncologice, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta.

Comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii a indentificat între 18 şi 24 de medicamente oncologice la care sunt discontinuităţi în aprovizionare, dintre care 13 sunt în stocul Unifarm, alte trei vor intra, patru nu pot fi achiziţionate din cauza preţului, pentru restul fiind negocieri.

Ministerul Sănătăţii a precizat că toate aceste medicamente sunt la dispoziţia spitalelor, în depozitele Companiei Naţionale Unifarm şi sunt afişate în sistemul electronic de achiziţie (SEAP).

Spitalele sunt informate bilunar cu privire la stocurile de medicamente oncologice existente la Unifarm şi totodată compania transmite adrese tuturor spitalelor publice în care prezintă situaţia stocurilor existente şi modalitatea de achiziţie a medicamentelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici